Un proiect inovator realizat de Asociația Speologică “Exploratorii” din Reșița, Caraș-Severin, “Peștera Virtuală” este, după cum relatează echipa, “o premieră națională, cu două componente tehnice distincte - scanarea 3D și turul virtual 3D”. Este vorba despre o aplicație rezultată în urma implementării proiectului Rural Karst.…
Evoluţia generală a învăţământului românesc - Interviu cu doamna profesor Mihaela Andreianu – Inspector Școlar General, ISJ Vâlcea O societate care nu respectă „Educația și învățământul” devine „bolnavă”. Așa se explică faptul că la testele PISA, de anul acesta, țara noastră este pe penultimul loc…
PRIN APROAPE... APROAPE! Interviu cu domnul Daniel Mușat Mureșanu, scriitor vrâncean, realizat de profesorii Elizia și Vasile Lefter Domnule Daniel Mușat Mureșanu, vă urmărim de mult implicarea culturală în peisajul urbei de la Milcov. V-ați născut la Iași. Ați fost adoptat de Vrancea și…
În cadrul simpozionului METAFORA, ARC PESTE CARPAȚI, desfășurat la Cluj-Napoca sub coordonarea Fundației Literară METAFORA din Constanța (Președinte Garofița Jianu) la care au participat oameni de cultură din Constanța, Tulcea, București, Cluj- Napoca, Sighișoara, Drăgășani și Brezoi, printre multe alte manifestări un rol deosebit l-a…
,, Oprește trecerea. Știu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, și totuși te rog : oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea ” (Nichita Stănescu ) După ce a debutat în 2021 cu romanul ,,Pământ miraculos”, Ștefan Ghioc își continuă actul…
Iurie Petru Sadovnic (Orheianu), cel mai important cantautor basarabean de muzică folk-rock, s-a născut la 14 decembrie 1951, în satul Jura, raionul Râbnița și a copilărit în satul Susleni, raionul Orhei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind unicul fiu al învățătoarei Fevronia Onofrei și al ofițerului…
Este interesant cum presa mainstream aruncă pe piață teoria originii getice a germanilor, de parcă ideea ar fi ceva nouă și ar schimba istoria românilor și a nemților. În realitate, din păcate, istoria românilor, începând cu Școala Ardeleană și curentul latinist de la Timotei Cipariu…
Când ne naștem nu ne întreabă nimeni dacă dorim acest lucru, nu noi ne alegem părinții și locul unde să ne naștem.Așa se întâmplă și cu moartea care este sfârșitul materiei inteligențe.Moartea poate fi privită ca un dar în măsura în care putem ști că…
Poetul Ion Cristofor este un scriitor autentic, complex și comprehensiv, o voce distinctă a literaturii române contemporane. Recent a fost inclus în Top 20 cei mai citiți scriitori din România de către Societatea Academică a Cititorilor români. Pe bună dreptate Ion Cristofor este un scriitor…
Într-o liniște rotundă,înmiresmată, Mă odihnesc cu privirea ațintită, Spre soarele strălucitor care așteaptă Să-i sorb căldura și lumina roșcată. . Parfumul crizantemelor adorat Cu petalele în chip de fecioară, Cu aerul amețitor amestecat, Mă încântă des și mă înfioară. . În grădinile cu dalii înalte…
Filosoful și teologul Sandu Frunză a venit mai târziu, din punct de vedere editorial, să ia loc la masa poeților, ca să se înfrupte din marele praznic al poeziei. Nu este un caz singular. Și poetul Tudor Arghezi a debutat editorial la 47 de ani,…
Gheorghe (George) Stanca s-a născut la 7 mai 1947, în comuna (astăzi, orașul) Buftea, plasa cu același nume, județul Ilfov și a murit la 4 februarie 2019, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un cunoscut și apreciat poet, scriitor, publicist…
Povestea unuia din cele mai frumoase romane de dragoste: „Invitație la vals“ Mihail Drumeş s-a născut la 26 noiembrie 1901 la Ohrida, în fosta Iugoslavie, în Macedonia de Nord, este scriitorul - cu preocupări diverse, journalist, dramaturg, realizator de proză scurtă și romancier, mai cu…
Studiind istoria omenirii am ajuns la concluzia că există un viitor al trecutului care se subscrie trecutului viitorului, iar privindu-le în timp și spațiu sunt două paralele. În geometrie, paralelismul se referă la o proprietate relațională, în cadrul unui spațiu euclidian, a două sau mai…
Miercuri 6 decembrie a.c. la orele 11 are loc tradiționala ședință a cenaclului “Al.Florin Țene“ din cadrul Centrului de Zi pentru Vârstnici nr. 2, de pe strada Decebal nr.21, din Cluj-Napoca, care va avea următoarea ordine de zi: Scriitorul Al.Florin Țene conferențiază despre istoria creștinismului.…
Poetul, boemul Constantin Bojescu Între botoșăneni, umoru-i concrescu! Ca un trubadur, la un pahar, Versuri la toți le dedică Cu ușurință și noimă, cu har, Acela din Clopotul, se ridică. E un mister cu Miere amară La răsăritu-i falnic, poetul Învăluit de prieteni, urmară Dezirabila…
Constantin BOJESCU Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat cu poezia „Acela” în ziarul Clopotul, 1974. Este considerat un trubadur modern, care compune versuri pe orice temă și în orice împrejurare, exprimându-se cu ușurință și ingeniozitate. În placheta ȚĂRMUL ALTEI ERE, editată de…
Raul Cârstea s-a născut la 10 iunie 1957, în orașul Bușteni, județul Prahova și a murit la 29 aprilie 2022, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Reînvierea” din Capitală. A urmat Școala Generală nr. 1 (astăzi, Școala Gimnazială „Cezar Petrescu”) și Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”…
De Eminescu Cerul și pământul mă lipește Și tot din el, mai mult nu-mi trebuiește Prin Eminescu Viața și moartea mă golește Și tot prin el, moartea și viața mă unește Din Eminescu… Alfa și Omega îmi apare Și tot din el, în lut și…
- Alin, se aud zgomote ciudate. Vine noaptea. Din pădure coboară stihii. Du-mă înapoi la maica Ev dochia. - Știi bine că asta nu se poate.Suntem la 300 de kilometri distanță. Sunt cu tine și vei fi în siguranță. Vom dormi în același sac turistic…
Dan Chebac s-a născut la 3 ianuarie 1952, la Găești, raionul cu același nume, regiunea Argeș (astăzi, în județul Dâmbovița). A absolvit Facultatea de Metalurgie a Institutului Politehnic din București. Este căsătorit și are doi fii. În anul 1981, a emigrat în Germania, la Düsseldorf,…
De Ziua Națională a României expoziția “Jandarmeria Română 1850-2020” a primit vizitatori dornici să afle, prin intermediul uniformelor, fotografiilor și diverselor obiecte de uz, o istorie desfășurată în decursul a peste 170 de ani. Jandarmeria Română este singura armă care se bucură de o cercetare…
Alergai cu caleaşca albă prin sângele meu Ca un împărat roman pe câmpul de luptă În ochii negri-aveai mir şi-un fir de curcubeu În inimă, Luna se strecura nevăzută Îmi sfâşiai carnea şi hainele-n noapte Sufletul tău se topea în sufletul meu Din…
Această interogație melancolică o formula poetul latin Ovidiu în „Tristele”, volum apolinic, scris în exilul trăit în Dobrogea noastră. Elegia „Cea din urmă noapte la Roma” rămâne una din cele mai cutremurătoare stihuiri ale expatriatului căruia Împăratul Augustus îi poruncise ca în 24 de ore…
În data de 29 noiembrie a avut loc un eveniment cultural-educativ la Extensia Universitară Gheorgheni – UBB Cluj-Napoca, un curs deschis de popularizare a Facultății de Geografia Turismului, dar și pentru dezvoltarea învățământului, culturii și transmiterea unor cunoștințe și valori mai puțin cunoscute publicului larg.…
Republicare ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum] Revista Luceafărul (Bt), Anul – X Cenaclul DinOgor Din arhiva manuscriselor regretatului istoric Ionel Bejenaru (1) BOTOȘANII ȘI MAREA UNIRE A ROMÂNILOR DIN 1918 Text depus la redacție de către autor la data de 27.09.2003, pentru publicare…
Maria DOBRESCU scrii după dictare, poete, cuvintele pe care ţi le şopteşte Dumnezeu în nopţile de nesomn, îngerii, solii cerului şi ai luminii, ţi le aşază uşor în suflet şi te poartă dincolo de marginile lumii şi ale căderii în timp …
Ionuț ȚENE Societatea Cultural-Patriotică ”Avram Iancu” s-a înființat în entuziasmul moților și românilor imediat după revoluția din 1989. Academicianul și istoricul David Prodan a fost unul dintre fondatorii asociației, alături de alți zeci de universitari clujeni. Ședințele de la Casa de Cultură a Studenților…
2023 s-a dovedit a fi anul marcat de personalitatea celui care a fost Demetru Dem. Demetrescu-Buzău, unul din precursorii avangardismului românesc, dacă nu chiar cel mai important, scriitor cunoscut mult mai bine sub pseudonimul literar Urmuz. În acest an s-au împlinit 140 de la nașterea…
Povestea lui este uitată sau știută în mod deosebit de către istorici. Rareori este menționat în manualele noastre școlare, dar sunt așezate la loc de cinste câteva fotografii realizate de el, la 1 Decembrie 1918, în atmosfera entuziastă a Marii Uniri. Nu trebuie să-i acuzăm…
Raul Cârstea s-a născut la 10 iunie 1957, în orașul Bușteni, județul Prahova și a murit la 29 aprilie 2022, la București, fiind înmormântat la Cimitirul „Reînvierea” din Capitală. A urmat Școala Generală nr. 1 (astăzi, Școala Gimnazială „Cezar Petrescu”) și Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu”…
O ! Iarnă ce mereu ți-așterni Veșmântul alb și de poveste Cu fulgii mari pe care-i cerni Pe șes și munți cu ‘nalte creste, xxx Peste păduri cu arbori ‘nalți Și tot ceea ce ne-nconjoară Lăsându-ne puțin mișcați Când ningerea pe noi coboară. xxx De-ți…
Filiala Ligii Scriitorilor Nord Este Iași a omagiat Ziua Națională a României LA MULȚI ANI ROMÂNIA, LEAGĂNUL EROILOR! Marea Unire de la 1918 a fost și rămâne pagina cea mai importantă a istoriei românilor. Măreția ei stă în faptul că desăvârșirea unității naționale nu este…
Al. Florin ȚENE Mi-e dor pe-un ștergar de turta arămie Pusă de țărancă în țest să crească De trilul coborât din înalt de ciocârlie În Transilvania, Moldova și Țara Românească. E anotimpul când satul îl colind Și-l înveșnicesc în vers pentru mâine,…
Scăpați de muștruluiala Maicii Evdochia, Alin și Axinia se așezară și ei la masă într-un colț. Nu mâncaseră nimic de ieri. Pe monitorul calculatorului de comunicare apăru un mesaj scris cu litere portocalii: - Alin ,am aflat de idila voastră. Se pare că e finală.…
Scriitorul Valerian Iliescu recidivează cu un nou roman, în lumea scrisului românesc, după cel publicat anterior, Dragoste pe Vit, tradus în limba bulgară, fiind lansat și în Bulgaria. ,,Istoria este cea mai frumoasă poveste, își încheie un istoric contemporan minutele sale de istorie românească, istorie…
Eligie la cea dintâi mare unire Publicată în placheta CEREMONII POTRIVNICE, editată de Comitetul de Cultură și Eucație Socialistă a Județului Botoșani, 1979. ______ Și fost-a idealul mai presus Decât securea ce venise vamă Să ceară capul celui nesupus Ce nu ținea decât de-a țării…
Galina MARTEA Dacă să pornim de la înțelesul cuvântului „necesitate”, atunci esența fenomenului exprimă latura fundamentală a unui lucru destul de important în existența individului. Acest lucru se plasează între utilitate și semnificație, aspecte ce satisfac anumite exigențe ale omului și societății acestuia. În…
Poezie publicată în 1979 (n.r.) Maica mea curată ca o rugăciune Spusă-n șoaptă unui prunc bolnav Cum va fi seninul când voi-va fi timpul Ca să mă îngroape-n trupul tău moldav ? Zarea despicată-n turle de biserici Ca-n copilărie iarăși s-o aprinde Când voi…
În anul 1979, la Botoșani, apare o ediție de plachete care au cuprins scriitori și poeți botoșăneni din acea vreme. Acest set de 19 plachete au fost editate de Comitetul de Cultură și Eucație Socialistă a Județului Botoșani în Ed. a II-a a Festivalului Național…
___ A fost odată ca-n povești A fost ca nici o dată Mai multe pietre să privești Și să citești de-ndată Poveste sigură-n povești Cu versuri mândre-n toate Te minunezi de le citești…
Cu vreo doi ani în urmă, prof. Vasile LEFTER, din Focșani, scriitor și publicist, redactor - vechi colaborator al Revistei Luceafărul (luceafarul.net), ne-a propus inițiativa unui demers pentru o statuie din bronz - o carte deschisă cu versurile din Glosă (M.Eminescu) - , care să…
Fraţi români, de oriunde aţi fi ! În preajma zilelor de 30 Noiembrie – Sf. Ap. Andrei, Sărbătoarea Națională Religioasă a Românilor – și 1 Decembrie – Ziua Națională a României, a apărut noul număr, 52(73), al revistei trimestriale „Vatra Noastră Românească”. Urări cu binecuvântare,…
Din volumul ”Șoptiri în amurg”, apreciat cu Premiul “Dumitru Pricop” la Festivalul Internațional de creație “Vrancea literară” - ediția 2023 **** Tăcere, vreau să aud piatra, să înțeleg de ce vorbește-n șoaptă deși vuiește vântul, să știu cum se destăinuie…
24 noiembrie 2023 • Mihaela Eftenoiu • Școala Gimnazială Nr. 309 (Bucureşti) • România Când vorbim despre inteligența artificială (IA), ne referim la capacitatea unui computer de a îndeplini sarcini și de a imita inteligența la un nivel similar cu cel al oamenilor. Aceasta poate…
Toți membrii comunității „Dor de lume” erau prezenți la masa de dimineață, cu excepția rebelilor Alin și Axinia. Nimeni nu era îngrijorat. Alin cunoștea bine colina și avea mulți prieteni printre viețuitoarele pădurii. Cea mai agitată era maica stariță Evdochia. Absența Axiniei îi diminua autoritatea…
Ne-am ascuns în hibernare Trei cojoace într-un gând Frig impus ce suflet n-are Nici scânteia unui sfânt Neaua visurilor slabe Se așează pe pământ Nemișcat în gesturi albe Iarna-și spune întrupând Lunecând spre acolade Ochi-mi scârțâie prin vid Somnu-mi târâie șarade Imnul nostru e morbid…
Istoria literaturii române, dar și cele ale unor țări europene și din alte continente, a consemnat faptele reprobabile a unor scriitor a căror opere sunt foarte valoroase. Se cunoaște faptul că atât regimul nazist cât și cel comunist de la noi au fost considerate regimuri…
S-a observa că și în domeniul promovării cărților un rol îl are publicitatea, indiferent de calitatea estetică, ideatică, subiect și mesaj. O astfel de metodă duce la înșelarea cititoului și mai ales la schimbarea gustului acestuia. Prin această agresiune publicitară înșelătoare modifică gusturile cititorilor, și…