POEZII de Mircea Paul IORDACHE COMETĂ Sunt integrat unei comete Ce, periodic, reînvie, Mister al spaţiilor moarte, Bob îngheţat de apă vie. Ciudat destin lǎsat de zei, Să tinzi mereu spre focul sacru Şi căi cu şine de tramvai Să îţi impună-un simulacru; Să treci…
POEZII A.RUSNAC, oraşul Drochia, Republica Moldova Rugă Nu-mi căutaţi în tindă busuiocul Ce mi-i icoană, templu şi amnar El din străbuni îmi ţine-n vatră focul Şi-n Casa Mare-mi ţine de altar. Voi, ce-mi scuipaţi străbunul şi mormântul De floarea sfântă să nu vă legaţi Ştiu…
Silvia MILER Acolo unde „Moldova îşi cântă legenda la poalele albastre ale Voroneţului", în oraşul Gura Humorului, părinţii – mama dactilografă şi tatăl ofiţer - se bucură la 31 iulie 1963 de naşterea unicului lor copil. „Lacrima Meduzei”, debut 2005, ed. Casa Scriitorilor, subliniază o…
Eseu cu … norocul meu Sper că va fi răbdătoriu al meu cetitoriu, şi nu degrabă vărsătoriu de un aspru rechizitoriu, socotind că acest eseu ar fi un exerciţiu adulatoriu. N-am avut orgoliul de a fi ,,numărul 1” (ce aparţine doar Divinităţii), dar am râvnit…
,,Dirijorul” de Vasile FETESCU, Era un început de iarnă care îşi făcuse apariţia în forţă, cu zile neguroase, cu nopţi în care se înregistrau temperaturi negative mult sub zero grade, cu un soare palid şi obosit ce nu reuşea decât pentru puţin timp să-şi arate…
ACEASTĂ TREIME: TRUP, CREIER ŞI HAR DIVIN (VI) Aşezarea-n existenţă: Priveşti timpul din unghiul tău de vedere şi vezi în el ce fel de oameni se zbat. Ori cobori, pătrunzând, ori rămâi surdomut. Şi din goana alergării ai vrea să-ţi ascunzi strigătul… Supus gândirii şi…
Cântec de pasare albastră de Ion N. PANAITESCU După gard, sub floarea de răsură, a murit o pasare albastră singură, umilă si sihastră -Tril al nopţii. Tandră partitură. Sfântul Francisc o credea făptură vorbitoare, blândă si maiastră, ce, din Cer fugit-a, pe fereastră, spre-a cânta…
SONETE Autor, Ion N.PANAITESCU Scrisoare din cartea de latină. Acum nu se mai scriu scrisori şi nici nu sé expediază cărţi poştale, roze plicuri,... Acum se scriu şi se vorbesc nimicuri, pe mail, pe fax, mobil si s.m.ś. Astept ,,un plic” din timpurile duse... Poştaş…
ESEURI, de Cezar VASILESCU Eseu cu … norocul anecdotic Dacă unora nu le-a surâs, un intermezzo glumeţ despre noroc are o nuanţă de palidă compensaţie. Chiar dacă el este mai puţin pretabil ironiei, persiflării, hohotului de râs, fiindcă de cele mai multe ori schimbă radical…
Eseu cu…zarurile lui Cezar Încă de când aruncase zarurile în cortul său de pe malul Rubiconului, râul ce despărţea Galia Cisalpină de Nordul Italiei, lumea filosofilor s-a întrebat dacă atunci, în clipa aceea, venise spre Cezar norocul sau nenorocirea? „Fie ce-o fi!”, îşi spusese marele…
POEZII, Paul Mircea IORDACHE Frumoasa ciută Ceva era tulburător în zare, Şi ochii vii ai ciutei stau ţintiţi, Din văi răzbat noi urlete de fiare, Iar nările-i ţâşnesc aburi fierbinţi. În toamna asta nu avuse parte De cerbul ei măreţ, imperial, Pădurea-şi dezbrăca…
ALINA CRISTINA JUCAN Când vei veni iar cu părul negru răsucit în jurul gâtului chiar mort fiind lipeşte-ţi fruntea de fruntea mea. Umbră jelită ai rămas şi iubita-ţi desenează peşti roz pe ziduri albastre. Acuză, acuză, strigoi nici un cancer al sufletului nu m-ar putea…
Lumina din bezna satului de odinioară Dumitru Dascălu a căzut din nou pradă gândurilor. Sunt gândurile singurătăţii şi ale unei vieţi lipsite de orizont, izvorâte dintr-o minte bântuită de neastâmpărul căutărilor şi limpezirilor. De data aceasta frământările lui provin din comparaţia obsedantă dintre ceea ce…
Eseu cu ... Eugen lonescu, academicianul Ca în bancul acela absurd de tranziţie („ne bucurăm de bunăstarea şi privilegiile din democraţie doar primaleşii noştri”), momentele noastre de geniu universal le-am trăit doar prin vârfuri. Brâncuşi în sculptură, Cioran în filosofie, Celibidache în dirijorat, Enescu în…
Plângere de plâns: De-am să plâng la sânul miresei, se va revărsa precum Nilul râul fericirii şi multe suflete se vor îneca. De-am să plâng plângere de plâns. A avea un frate înseamnă a avea legătura dintre cromozomi în singurătatea ta şi în risipirea viitorului.…
Disecţia clipei: Viaţa şi simfoniile lui Beethoven nu vor pieri decât dezintegrându-se planeta.Îmi smulse haina.Într-o durerea cărnii îmi rupse cămaşa.Focul şi pofta chemării Arătându-i trupu-mi:Priviţi… Jocul ochilor sfâşiindu-midorinţele.Eu,jucăria trupului ei,Ea, tânără femeie ghemuită-nadormirea sângelui. Abur vremelnic în dorinţefără de margini.Glasul surd în nebunaîmpreunare! De peste…
Pamflet într-o cocină luxoasă cu padoc şi cu rigole douăzeci de porci de rasă mustăcesc clipe frivole - eu sunt marele alb mare succesibil, ascendent duc scrofiţe la culcare le ofer divertisment - eu sunt ins politic tare activez în trei partide trei convenţii, ca…
DOAMNE, FĂ TU PRIMUL PAS m-am născut într-o toamnă târzieera al douăzeci şi cincilea ceas de vecerniecând mama a coborât din fereastra deschisă spre cera lăsat pruncul acolo şi a venit să mă nască pe minecu durerile facerii şi desfaceriicelor niciodată făcute în lumeeu şi…
Eseu cu... viaţa, un hobby?Actorul Ştefan Iordache a fost mai mare decât britanicul Peter O’Toole. Şi ce brand, ce star e Peter şi cu cât de puţin avea să se ,,mulţumească” Ştefan: aplauze furtunoase în uitarea unei seri şi glorii efemere la ,,Şarpele roşu”. Spunea,…
Eseu cu... norocul lui Napoleon ,,Norocul lui Napoleon” a intrat între sintagmele istorice ale lumii moderne privind norocul cu care se naşte omul prin opera lui Balzac, în care găsim o foarte frumoasă povestire despre senzaţionalul destin al insulei Corsica. Personalitatea excepţională a împăratului francez…
Cine este Gabriela Goudenhooft?Anticipăm întrebarea cititorilor noștri și, deci, răspundem cu cuvinte nu pierdute, ci potrivite. Este moldoveancă, născută în Deleștii Vasluiului, licențiată în filozofie, istorie și drept, doctor în filozofie, lector universitar la Facultatea de Științe Politice și Științele Comunicării – Universitatea Oradea. A…
Frumoasă toamnă, aurie,Ai coborât pe nesimţiteLăsând în urma ta o varăCu amintiri nepreţuite.Poeţii te-au slăvit în versuri,Penelul magic te-a curtat,Muzicieni, cu a lor liră,În opusuri te-au evocat.De-aceea toamnă arămieVivaldi să răsune-n univers,M-abandonez cu toată viaţa ţieŞi să dansăm pe ritmul unui vers.Revista Luceafărul.net - Anul…
Veşnicia: În creierul lipsit de memorie îşi face loc trăirea veşniciei. Veşnică-i doar bogăţia imaginaţiei.Absurdul: Sunt două porţi ale universului: absurdul şi sublimul. Lumina creierului poate pătrunde sublimul. Să zicem că, prin absurd, spiritul de după moarte va trăi. Este ceva invizibil. Va avea formă?…
Ador prostia omenească Şi-n fiecare porumbelDin gura care dă să nască Tot mai semeţ s-arată EL.Călit, ca un oţel de scule, Lovit la cap de valul vieţii, Învârte un şirag de sule, Să spargă ceţurile ceţii.Cu sârg, dosite, sub pulpană, Iniţiativele majore I-alină sângerânda rană,…
Mai în ziare, pe la colţuri, Şi ades fără motiv, Fac unii să pară totul Exploziv.Guvernanţii rod ciolanul,Procurat cam abuziv-Tu asişti cum scade banulExploziv.Câte-un leader sindical Se pronunţă incisiv-Ce spectacol teatral! Exploziv.Chiar de farmacia-i plină, Găseşti doar un paleativPentru liniştea deplină-Exploziv.Am intrat în Europa, Cu…
Abureşte un vânt peste ţară Foarte mult aşteptat şi dorit, Şi nădejdea la stropii de ploaie Printre paşnicii nori s-a zorit. Se zvoneşte arama de clopot În biserici vechi şi creştine, Şi se-nalţă în ceruri lumini, Răstignite vieţi şi destine. Crapă zidul din umbra…
Adelina NeascșuDe strajă Se lasă noaptea pe masa tăcerii,Peste zăpada fierbinteŞi stau licuricii pe culmea visării,De strajă peste cuvinte. La poarta sărutului stau legi prohibite,De strajă peste pajişti ce dor.Doar licuricii au voie să intre,Şi ei... doar în noaptea cu dor. Alerg la coloana cu…
Jurnal 1978†Mihai Munteanu Duminică, 29 ianuarieSpre Botoșani, merg cu autobuzul condus de Toderiță Chiorescu, fratele prorectorei Helena Puha și al lui Iliuță, inginerul de la Popăuți.Ședința de cenaclu e la Casa Corpului Didactic. Participă și directorul Dumitru Atudoroaie, profesor de istorie. Citesc: Constantin Zăgan și…
ENS AMANS – Sentimentul românesc al dragostei.Mythos şi Eros (fragment) Dumitru LAVRIC Dacă pentru Omul Tradiţiei, încadrarea în mentalitatea colectivă care îl precedă semnifică o virtute, calea către aceasta nu este decât mitul care este un sistem eficient de modelare căci conţine un model exemplar…
Pe când se potcoveau puricii cu potcoave de argint şi broaştele aveau păr pe limbă, auzit-am de un moş bătrân care nu avea pe lumea asta decât două lucruri: feciorul şi un motan. Pe flăcău îl chema Ion, iar pe motanul cel negru şi neastâmpărat…
(...) La Pădureni, Alecu şi familia sa au rămas peste noapte în casa cumnatului său Toma, doctorul veterinar.De fapt, nu era casa lui. Învăţătorul Andrei Livadaru construise în sat o şcoală mare şi, când a terminat-o, a constatat că nu sunt destui copii în Pădureni…
După ce au stricat casa părintească din Pădureni, el şi fratele său Costache, Alecu Stigleţ, s-a mai întâlnit de trei ori cu tatăl său mort. Aşa spuneau oamenii. Sau, cel puţin, aşa povestea Nicolae Păun, deşi el unul nu cunoştea motivele pentru care Alecu l-a…
Uimirea din dimineaţa prelungă cînd, pe neaşteptate, te surprinde capodopera finală a strădaniei de o viaţă: apusul astrului de deasupra casei tale. Iisus de-aş fi, nu te-aş chema la mine. Nu ştiu ca mîntuirea să fie fapta bună pe măsura oricui. Nu mi-i uşor a…
„Noaptea-i pe sfîrşite, apropiatu-s-a ziua. Să lepădăm dar lucrurile întunericului şi să ne îmbrăcăm în armura luminii." Apostolul Pavel Tot ce există are un sens iar întîmplarea este o necesitate încă neexplicată; încerc că aplic acest principiu şi în cazul analizei sărbătorii, pe care…