Revista Luceafărul

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 - 2144 (formatul tipărit)
Formatul tipărit apare, la Botoşani, în fiecare lună. Citeşte mai mult...

Articole scrise de Vasile POPOVICI

Unde să aprind o lumânare?

Unde să aprind o lumânare? De ce nu vă abateţi mila de părinţi, când plânsul meu, ca apa din răstoacă se zbate peste prund, scrâşnind parcă din dinţi, ori ca un zvon de-aramă, ori batere de toacă? În braţe să vă strâg, pe care să vă strâng, pe voi din ceruri ori pe voi de pe pământ? pe care dintre voi, cu lacrimi să vă plâng, pe voi din Elizeu ori voi cei din mormânt? O...

Opreşte, Doamne, clipa!

Opreşte, Doamne, clipa! Opreşte, Doamne, clipa, ştiu că poţi, opreşte-un soare la apus, mai lasă-l, Doamne, neapus, opreşte-l, că Tu poţi! Închide, Doamne, nişte porţi, cea de la drum şi cea din cer, nu cred că e prea mult ce-ţi cer închide porţile la bolţi! Închide, Doamne,-un drum de dus, la capăt, pune-i bariere, şi-aşa ni-e viaţa efemeră, şi lasă...

Desprinşi dintr-o secvenţă cosmogonică

Desprinşi dintr-o secvenţă cosmogonică Deasupra cerurilor unde se sfârşeşte lumea, acolo unde nu mai sunt suişurile spre mai sus, acolo-aş vrea, incognito, să ne oprim, iubita mea, acolo unde răsăriturile nu curg în apus, acolo unde toate se opresc în punctul Terminus. Desprinşi parcă dintr-o secvenţă cosmogonică, e poate o străfulgerare suprarealistă – marasmul inefabil...

Duhul stâncii vrăjite

Duhul stâncii vrăjite – polimorfie – Zoreşte voinicul peste păduri despletite şi-ndeamnă pegasul, – despintece norii, s-ajungă pân’ să nu se destrame zorii, desferece-ndată duhul stâncii vrăjite. Sloboadă izvoru-ncuiat în adâncuri, să-i dea izvorât şi murmur, şi şerpuire, cum murmură fata fecioară în incuri de-atâta noroc şi de-atâta primenire. Să...

Aşterne-mi gânduri, iubito!

Aşterne-mi gânduri, iubito! Nu te sfii, iubito! şi-aştene-mi gândurile (tale) sechestrate-n tine nativ, latent, să-mi fie mers şi sens printre nonsensurile firii, printre paradoxuri şi iluzii. Aşterne-ţi gândurile-ascunse în labirinturi de tăceri, în profunzimile în care eu nu pot să ajung, pătrunde, şi-aşterne-le (fie…şi…) ca pe-o cărare-ngustă, dar să...

Ecce tempus

Ecce tempus Când stele-n mână vrei să prinzi şi-ncet la piept să ţi le-aduni, cenuşa rece nu le-o simţi? De-ncerci cenuşa s-o aprinzi, n-auzi prin doruri de nebuni, pierdute glasuri de părinţi? Prin bolţi cereşti vrând să desprinzi vetuste punţi dintre genuni, tumultul cosmic nu-l asculţi? * * Aud cum carii rod în grinzi; e liniştea dintre furtuni. Mi-e dor de fraţi...

În nopţi de vară

În nopţi de vară Când clipoceşte apa-n prunduri, În nopţi de var’-abreviate, Trec vadul, mă aşteaptă fata Pe cel’lalt mal din ceea parte. Când zorii se grăbesc în ziuă, Când lun’-apune după dâmb, Sfios şi neîndemânatic, Îi închei bluza bumb cu bumb.

Hologramă (II)

Hologramă (II) Tiptil ca un ştrengar, pe şotii pus, mi-apare holograma mamei mele; ca pentru-o rugă, eu, cu gândul dus la ce e dincolo de mine şi de stele. Îmi spuse pe şoptite, ca nime să audă că sunt transfigurate-acolo lucrurile firii; şi dezbrăcat de oase, şi ca o floare nudă, purtând hlamid’-o ie a-ndumnezeirii. Când se zorea, se risipise holograma ce-mi puse-n rugă,...

Şi-a venit un înger

Şi-a venit un înger Şi-a venit la mine-un înger, îngerul ce mi-a fost strajă, îngerul ce mi-a zâmbit, şi-a venit ca să mă vază dacă încă mai fac rime, dacă încă mai port semne ale unui veac arhaic şi, ca înger, să mă-ndemne ca-n urcuşul spre golgote, printre legi, printre cutume, să nu supăr pe Nimicul ce m-a aruncat în lume.

Aşa era bunica

Aşa era bunica Aşa era bunica când a tras la scară, Oprind birjarul birja, uşa deschizându-i; Ea, coborând învoaltă şi sprinţară, Pe cei de faţă-ntr-un anume fel, privindu-i. I-a-ntins bunicu mâna, era înseninat, Ca dup‘-o ploaie cerul, când norii se răzbună; Şi clipa, ah, clipa! Ce mult au aşteptat! Stăteau tăcuţi şi-atâte‘-aveau să-şi spună. Şi nu...

Vasile POPOVICI: E vremea titanilor?

E vremea titanilor? In memoriam Marinică Popescu E vremea titanilor? cine să creadă Că pleacă şi ei ca bezmeticul om!? Mai bine-ar fi fost să rămânem monadă Ori indivizibilul dintr-un atom. Ce trebi cu grăbire l-or fi aşteptând, Să plece titanul la zi netârzie, Chemat de Divinul, urcat pe un gând, S-ajungă la vreme, să nu întârzie? Pe-acolo, sfinţii nu zgârie la poezie, Din...

A sunat clopoţelul

A sunat clopoţelul Aud clopoţelul la şcoală Că sun’-a intrare la clasă; În mine un gând se răscoală Că vremea mă prinde acasă. Sub nucul de-o samă cu mine, Stau singur ca-n cuibul de cuc Şi nimeni la mine nu vine, Nici eu prin vecini nu mă duc. Din hrube şi-un vânt s-a pornit Şi cerul, parcă şi el, pustiit; Prea repede toate-au trecut, Dar anii… de ce s-au grăbit?! S-a...

Reflectând şecspirian

Reflectând şecspirian Tăcerea s-a lăsat, dar liniştea e grea, Strivindu-măde parcă nu mai sunt; Simt că doar mai exist, dar nu trăiesc Şi mi-am pierdut şi umbra pe pământ. Şi reflectând şecspirian cu îndoială, La cele câte-s ori nu sunt pe lumea asta, Mă las în voia nimănui şi totuşi… Şi beau precum Bodler*, când i-a murit nevasta. *Charles Baudelaire

Vasile POPOVICI: Zborul frânt

Zborul frânt Din nou mă răvăşeşte ca-n toţi anii-un zbor Când văd în rotocoale berzele cum pleacă* Şi simt c-a mai rămas din mine doar oleacă Şi plec şi eu apoi pe drumul elefanţilor. Din stolul dând ocol, pierzându-se în zare, În anul ce-o să vină, câte vor veni ‘napoi La cuibul hrentuit de vânturi şi de ploi Şi câte vor rămâne, neputând să zboare? Îmi răvăşeşte...

Ne englezim

Ne englezim Ne englezim ireversibil şi stupid, gregar instinct cu-apucături de turmă; e cel mai insipid şi jalnic suicid; să fim români cât viaţa-n noi mai scurmă! Ne-am franţuzit odat’ şi am uitat de „pater„ de-a râs de noi o lume ca de popă tuns; abstracţie-am făcut de „torna, torna, frater!„* şi n-a fost bine, frate, şi-unde am ajuns?! *Expresia „Torna,...

Vasile POPOVICI: O sirenă de prin largul

O sirenă de prin largul (Soţiei mele, Elena) Şi-a venit lângă catargul, Ce cu frânghii m-am legat, O sirenă de prin largul, Cred că foarte-ndepărtat. Şi mi-a spus să-i fiu aproape, Cămi-o da marea cu sarea, Că voi fi stăpân pe ape Câtu-i largul, câtu-i zarea. I-am răspuns că am o fată Cum e-n poezie versul Şi cădragostea mea toată E cât tine universal.

Tristețea sclaviei, la Vasile Popovici: ,,Pământul Dochianei”

Pământul Dochianei Pământul Dochiei se scoate la mezat Cum geambaşul isteţ îşi vinde caii-n târguri Şi restul ce a mai rămas e-amanetat; Pe chipul Dochianei s-au aşternut amurguri. Şi umbra deasă ne-am vândut-o pe doi lei, Gorunii falnici au căzut ca seceraţi; Un brad pentru Crăciun de la străini îl iei, Iar ordinul emis pe unitate e:„furaţi!” Am fost cândva ca-n zicerea...

Pământul Dochianei

Final grotesc

Final grotesc Acoperit c-un giulgi de promoroacă, Cu veşnicia adunată-n jurul lui, Din deal se abătea un zvon de toacă De parc-o-nştiiţare Dumnezeului. Avea imensităţi de străbătut Pe-o cale ce ducea-ntr-un cer deschis; În carul tras de boi, pe fânul aşternut, Porni, iar poarta-n urma lui i s-a închis. Atât i-a fost să-i fie-n datul vieţii, Un dat în datum cu zgârcenie; El...

Conjugare

Conjugare Tu ţi-ai luat din bolţi albastrul şi seninul Cum trandafiru-şi ia din ţepi parfumul, Cum nufărul, hrănindu-se din tăuri, Îşi ia tocmai de-acolo culoarea şi sublimul. Te-ascult ca pe o uvertură de Franz Liszt; Ca pe-un Rodin în dăltuire te admir Şi te conjug cu verbu -,,a fi” a lui Shakespeare. În datum, pentru tine doară mai exist.

Corolar

Vasile POPOVICI Corolar Vrei să ştii ce mult aş vrea Dintre toate câte-s toate? Să fii fibră-n fibra mea. Vrei să ştii cât te-am iubit? Cât să mergi pe jos din plus Până-n minus infinit. Vrei să ştii cât pot iubi? Cât să nu te iau cu mine Când veni, – veni-va zi.

Un soare se opri în asfinţit

Un soare se opri în asfinţit Un soare se opri în asfinţit, să-şi oblojească sângerânde răni, tot străbătând urcând şi coborând atâtea Căi Lactee din tot atâtea galaxii prin care a trecut de la lumina cea dintâi şi pân-acum. Norocul, că nici căpcăunul nu a putut să fure asfinţitul, că roşu-i prea fierbinte l-ar fi pârjolit. Un soare-n asfinţit îşi oblojeşte...

Stropi de veşnicie

Stropi de veşnicie Cu sufletu-ţi cuprind îmbujoraţii ca pe-o minune. Ce tainică ţi-e şoapta cu care-mi stâmperi dorul ce plăcut mă doare! De parc-ai fi misterul din labirinturi numai cu intrare. Mă uit în ochii tăi ce dau în mugur din care se preling stropi calzi de veşnicie. Te ţin în palme ca pe o minune vie. 3 august 2015

Rădăcini smulse din glia străbună

Primit pentru publicare: 30 iul.2015 Autor: Vasile POPOVICI Publicat: 31 iul. 2015 Rădăcini smulse din glia străbună Epica românească îşi îmbogăţeşte patrimoniul literar cu o nouă carte, scrisă de scriitoarea americană de origine română, Elena Angheluţă Buzatu, – romanul „Cu gust de infinit. Flori de lapte şi de sânge (Moştenirea) – , vol. al II-lea. Să-ţi...

Şi zeii mor

Şi zeii mor Dau filă după filă cartea zeilor şi mă întreb ce a rămas în urma lor; au stăpânit, au pedepsit şi au plecat, că au şi ei un ceas de stăpânit şi altul de sunat. Şi zeii mor cum mor toţi muritorii; unii-n amurg, alţii când se revarsă zorii. Ofrande le-am adus, – ofrande pentru zei – , de parcă ar fi fost locţiitori de dumnezei. Mai buni, mai...

Ascunsă dup’ o stea

Ascunsă dup’ o stea Te-am căutat prin risipire să te-adun din infinituri şi din colb de stele, din fiecare Evă să te recompun imagine din visurile mele. Şi preschimbată-n pasăre după vreo stea ca fata de-mpărat ascunsă după lună, aş vrea să te cobor cu mâna mea încet, încet, ţinându-te de mână. Să te ascund în suflet pustiit şi gol, să bem ca în poveşti din...

Trecere în revistă

Trecere în revistă Mergeau agale şi retorici Sânpetru, Dumnezeu, privind minunea ce-i ieşise din Cuvânt, crucindu-se de-atâtea frumuseţi din Elizeu şi de progenitura aruncată pe pământ. Şi cum mergeau Sfinţiile, retorici şi agale, e musai să le iasă cineva în cale – c-aşa zice la cod – cu pâne şi cu sare; şi cum canicula te frige, ceva răcoritoare. S-apleacă...

Buha

Buha Pe la al treilea cântat de cocoşi, o buhă întră-n cântece cocoşeşti ca o confuzie, ca o iluzie, ca o strigare, ca o chemare de ducă, de buhă, de cucuvea fără somn, năucă şi fără părinţi, fără fraţi, fără surori, ce umblă de nebună pe nelună prin noapte, hăbăucă ca o neconfuzie, ca o neiluzie, pentr-un lăsat, pentr-un plecat în alt sat.

Sic transit gloria mundi

Sic transit gloria mundi Din hleiul lipicios ca o năpârcă ies umbre jilave, bolnave şi flămânde; tuşesc şi scuipă şi se cară-n cârcă şi iar dispar în dedesubturi, lâncezânde. Erau simandicoase umbrele odinioară; erau tot una-una feţele, alteţele; aveau şi luna de pe cer, lachei la scară. Memento*: sic transit gloria mundi**, omule! *Memento, – lat.- Aminteşte-ţi,...

Vasile POPOVICI: Complexul Oedip

Complexul Oedip Îl duse-n prăpădire-n munţi silhui. Oracolul îi prevesti sfârşitul că va muri ucis de fiul lui. Când Edip[1] apăru-n lumina zilei (aşa cum se ivesc în noapte stelele), Laios, – tatăl, îl abandonează în munţii-aceia suri, silhui să nu-mplinească profeţia sibilinele. Cum scâncetul copilului, ieşit parcă din piept de munte se-mpânzi, un...

Vasile POPOVICI: Mi-e dor de viaţa mea boemă

Mi-e dor de viaţa mea boemă Mi-e dor de viaţa mea boemă, de-altădată, De lăutarul ce-mi cânta la masă într-o strună; Alăturea de bachus viaţa se părea mai bună Şi fredonam de unul: foaie verde, foaie lată. Eram ca un colibri slobozit din colivie, Dar care tot se mai uita în urmă temător; Mi se părea taverna fumegândă parc-un nor, Iar crâşmăriţa,...

Obsesia nonsensului

Obsesia nonsensului În special nu găsesc sens vieţii pe pământ; în general, nu găsesc sens universului; dacă povestea cu veşnicia nu este poveste, atunci, la ce şi cui foloseşte veşnicia? Arată-mi, Doamne, un scop, un ţel, un sens – unul, numai unul – să pot scăpa de obsesia nonsensului! Până la obstinaţie!

Măi gropare!

Măi gropare! Măi gropare, măi gropare, sapă-mi groapă neadâncă, ţărnă mai puţină-mi pune; adu-mi brazdă de prin luncă, peste mine de-o aruncă. Mai în faţă, sapă, sapă, până să n-ajungi la apă, să aud de-afară tril, să-i aud mândruţei paşii, cum s-apropie apaşii… oare de ce vin tipti?! Şi la cap şi la picioare pune-mi floare, – mătrăgună, că din...

Sunt aşchie sărită

Sunt aşchie sărită Din Trunchiul Timpului sar aşchii nu departe de trunchiul meu în care se înfige barda, nu să, Rodin mă dăltuiască în Montmartre, ci mai degrab’ străpuns adânc cu halebarda. Din Trupul Timpului sunt aşchie sărită în univers ce se extinde meteoric; mă voi întoarce din celula infinită, în starea cea dintâi, în haos aprioric.

Poetul către poeți. Vasile POPOVICI: Poete!!!

Poete!!! Eşti perimat, poete! şi tu, şi versul tău, cu frac, lavalieră, monoclu şi baston; azi, nuferii-s exotici, nu mai răsar din tău; azi, nu se poartă clasic, nu este de bonton. Din chinuri clasice e slobozit azi versul atât „imaculat” şi „liber”, şi propice în a percepe apolinic multiversul* (ca să-l invoc pe Robert Lanza şi pe Nietzsche). *Multiversul este o mulţime...

Vasile POPOVICI: O altă logică

Vasile Popovici O altă logică De-ai fi lucrat o zi în plus şi-adaos un Cuvânt la cele şapte ai fi pus, o altă logică-ar fi fost în univers şi pe pământ şi-ar fi avut şi viaţa asta rost! De-ai fi lucrat şi-n ziua-a şaptea, făpturii Tale să îi dai desăvârşire şi Te-ai fi odihnit peste o zi, altfel ar arăta întreaga fire, iar peste ea, tot Dumnezeu, – AtoateŞtiutorul ai...

Vasile POPOVICI: Departe de copilărie

Departe de copilărie M-am depărtat prea mult şi repede de-acea copilărie ce-a fost scurtată de-o grăbire inefabilă, acum; hiperboreele s-aştern în brumele neducăuşe şi ce n-aş da, să mai învârt o dată roata de la plită, ce stă-n zăpezi şi ploi, uitată, crăpată, ruginită şi tot cu sârma ‘ceea s-o rotesc prin colbul de pe drum?! Că, dacă prin regresiune temporală m-aş...

Vasile POPOVICI: Introversiune

Vasile Popovici Introversiune Îmi ascund din mine gerul, Iarna şi nămeţi mi-ascund, Florile de gheaţă, cerul, Cu eterul mă cuprind. Gândul îmi ascund, cuvântul Şi durerile şi bruma. Ştie-mi, ştie-mi doar pământul Gând pe jumătate numa.

Seminţele…

Seminţele… Din sacul prins cu baiere de după gât, scoţi pumnul de sămânţă şi-l arunci în brazda neagră, sămănătorule! Să legi rodire sfântă cum legi speranţele în noduri gordiene. Seminţele… ce vrajă poartă-n ele, ce cântece, descântece, mistere! Seminţele nu încolţesc, dacă nu au colţ să dea în colţ să lege zdravănă recoltă sfântă, cum legi speranţele...

Vasile POPOVICI: Balada sihastrului

Balada sihastrului Călcând desculţ pe stei parcă de ametist Sihastrul îşi croieşte-anevoiasă cale, Privind spre zări străine, abătut şi trist, Pân’ la departele de dincolo de vale. Privirea lui se prelungea senină, Iar mâna lui ducând sperare şi noroc În căldăruşa de la sihăstrie, plină Cu apă limpede din şipot şi cu busuioc. Era din cale-afar’ anevoioasă calea, Picioarele-l...

Prin tot ce faci eşti omul

Prin tot ce faci eşti omul Atât cât faci în clipa asta-i de folos Şi ce vei face mâine, dacă vei ajunge, Şi încă ce-ai lăsat în urmă-i cu folos De n-ai făcut, cumva, pe cineva a plânge. Întâi de toate, las-o bună amintire ’Nainte de-a pleca, chemat la Dumnezei; Urmaşii tăi să-ţi zic-o vorbă de cinstire Şi dincolo de moarte-atât cât or trăi şi ei. Prin tot ce-ai...

Vasile Popovici: Plânsu-s-a românu

Plânsu-s-a românu Plânsu-s-a românu plâns De neagră străinătate Şi văzând cum a ajuns Tot să rabde, nu mai poate, De-a ieşit în strada mare Şi-a strigat atât cât poate Să se dea la fiecare Câte-un strop şi din dreptate. I s-a spus să nu mai plângă, Că dreptatea e puţină, N-are cum la toţi s-ajungă Că tot dând, se şi termină. Şi-a plecat cum a venit Biet...

Lucifer, – poem lirico – epico – filosofico – erotic, – o punte între realism şi suprarealism

Vasile POPOVICI Lucifer, – poem lirico – epico – filosofico – erotic, – o punte între realism şi suprarealism Dacă Lermontov(1814-1841) nu ar fi scris „Demonul”, dacă Eminescu(1850-1899) nu ar fi scris „Luceafărul”, dacă eu nu aş fi citit aceste două capodopere consacrate etern pe axa axiologiei artei, intrate în panteonul de valori ale literaturii universale,...

Vasile POPOVICI: Hedonistul

Hedonistul* Pe unde să-i cauţi găsirea?! De mult a murit hedonistul; Golită de carmen e firea, Păcat c-a murit hedonistul! Şi nu mai e azi arta o oază, E „pură” schizofrenie; Cu mintea-adormită, netrează, Se zgârie prost la hârtie. Cu fală, suntem epigonii A zilei postmoderniste; Suntem zămisliţii Gorgonii Cu scrieri incerte, sinistre. *Adept al hedonismului – teorie...

Mai ştii…?

Mai ştii…? Mai ştii de noaptea- ’ceea câmpenească şi cu lună? nici unul nu-ndrăznea ce-avea de spus să spună. Mai ştii că am trăit atunci noi doi, noi amândoi, întreg trăitul cât a fost să se agaţe-n noi? Degeaba încercam să fim sfielnici şi cuminţi, tu te lăsai pe spate-n voie, făr’ multe rugăminţi. Îţi era pumnul plin cu iarbă strânsă strâns, iar pe...

Vasile POPOVICI: Dincolo de 20.000 de hertzi

Dincolo de 20.000 de hertzi Aud paşi grei de dumnezei, strivind sub paşii grei îngrămădiri de stele-n căi lactee în mers grăbit de dumnezei. Aud prin ceruri bolţi gemând, iar pe pământ gemând pământ; aud cuvinte profanând în rugi de farisei. Aud cum se izbeşte-n mine lumina-n revărsări astrale, ce-mi intră-n suflet şi tot vine din mii de puncte cardinale.

Vasile POPOVICI: Cu zâmbet rece mă priveşti

Cu zâmbet rece mă priveşti Sărutul meu nu ţi-a atins nici sânii, Nici trupul nud ca pentru un Renoir; Mi se părea că te topeai ca fulgul, Când ninge câteodată în florar. Păreai un demon-înger ori din ape ştimă, Erai părere vie, o vestală-fée Si ca un cântec de sirenă chemător, Senină cum e ceru-n vreme de nedeie. Şi ai rămas părere prinsă-n ramă; Cu-acelaşi zâmbet...

Vasile POPOVICI: Blestemul conştiinţei

Blestemul conştiinţei De n-aveam conştiinţă, de eram furnică Ori poate-un cerber, ori o fioroasă fiară, N-aş fi avut obsesia nonsensului, nici frică Că într-o zi voi fi ieşit din timpul meu afară. De n-aveam conştiinţă, n-aş fi-nvăţat să plâng Şi nici să râd mefistofelic ori homeric, N-aş fi găsit cuvântul ce-n rugă să îl strâng, Nici mă-ntrebam: la ce alternativă...

Pierdute amintiri

Pierdute amintiri Mă duce gândul înainte, Mă poartă gândul înapoi. Pierdute-aducerile-aminte Mi le aduce înapoi. Pierdute amintiri, – noian, Le-a adunat gândul nebun Din zi, din lună şi din an. Cu ele ce să fac acum!? Să scap de ele nu mai pot. Fărâme sunt din viaţa mea. La urma urmei, de socot, Să scap de ele tot n-aş vrea.

Vasile POPOVICI: Eu vreau femeia…

Eu vreau femeia… Eu vreau femeia înspumată ca şi marea în furtună, cuţâţa dulce ca porumbu-n lapte când îl fierbi, caşerpii-n şerpărie care, piatră scumpă-şi fierb din spumă, femeia atică, cu pasul sprinten ca al goanelor de cerbi. Eu vreau femeia-abis, din funduri de oceane, neatins, femeia-vis ce-n zori să nu să se destrame; hiperboreele ne curgă liniştit prin părul...

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Revista LUCEAFĂRUL

Sponsorii ediției

LUCEAFĂRUL de seară

Legături

Articole scrise de Vasile POPOVICI