Iurie Petru Sadovnic (Orheianu), cel mai important cantautor basarabean de muzică folk-rock, s-a născut la 14 decembrie 1951, în satul Jura, raionul Râbnița și a copilărit în satul Susleni, raionul Orhei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, fiind unicul fiu al învățătoarei Fevronia Onofrei și al ofițerului…
undeva pe deal la Orăştie viaţa curge ca o poezie undeva pe străzi la Orăştie vântul amintiri mai adie undeva prin munţi la Orăştie îngerii ne cheamă şi ne-mbie undeva sub pod la Orăştie se ascunde toamna cea zglobie undeva în gară-n Orăştie trenul că…
M-am născut la începutul unei veri într-un sat vasluian de pe malul Prutului; se numea şi se mai numeşte încă, până se va fi strămutat cu totul în cimitir, Cârja. Era un sat binecuvântat, cu bălţi şi stufărişuri nesfârşite, dealuri cu vii şi livezi, câmpuri…
Și alte tehnici: Yomi Kim Hunter Fotografie cu cântec, scrie cine mi-a trimis-o și redă textul „YOMI KIM A FOST VOTAT CEL MAI FRUMOS BĂRBAT DIN ASIA . DA, ESTE BĂRBAT! Na, ca mi-a stricat ziua!” Nu numai a lui/ea, ci și a mea, numai…
Cunoscutul scriitor și ziarist Al.Florin Țene, eseist, critic literar și de artă, romancier și poet, este prezent în librării cu un nou roman, intitulat “Nu plângeți că mă duc de lângă voi- Viața ,,Sfântului Închisorilor”, Valeriu Gafencu”, apărut la Editura Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2022. În…
aleargă fluturii prin noaptea mută când stelele cu luna se sărută aleargă insomniile prin oase şi curg încet poemele frumoase aleargă supărarea despletită şi se ascunde-n scorburi de răchită aleargă totu-n jurul meu deodată când cântă greierii prin noaptea beată...
Mă strigă o privire-amară Ce se strecoară-n umbra mea Azi tac un pic, e prima oară Când mă ascund după o stea Și ochii mei închiși în ceară Cuprinși de sentimente oarbe Te caută în miez de noapte Pierdută iar de calme vorbe Ș-ating a…
15 februarie 2022 • Laura-Emilia Bamiopol • Școala Gimnazială Sfântul Andrei, Brăila (Brăila) • România The teacher’s aim regarding the process of teaching is to make sure that students understand, assimilate and use English properly and get the information provided during classes. A student should…
Cosmina Marcela OLTEAN Foto - Silviu Preda Din octombrie anul trecut, Muzeul de Artă Brașov propune vizitatorilor o incursiune în istoria artei românești a perioadei cuprinse între 1900-2000, cu accent pe grafica unor mari maeștri. Expoziția „100 de artiști în 100 de ani de…
Stur de gânduri mă-nfăşoară Printre clipe, să mă doară, Încercându-mi neputința De-a-ncerca din nou, voința. Pe nisipuri mişcătoare, Calc dorințe muşcătoare Ce-mi cuprind zorite ceasuri, Nelăsând timp de popasuri. Drumuri goale, priponite În tic-tacuri alămite, Mă îndeamnă la o fugă Renăscută într-o rugă. Calc o…
m-am răsfăţat cu tine-n gând o noapte m-am tulburat cu tine-n gând o zi aveai pe buze iz de pere coapte şi în priviri nori reci şi cenuşii m-am bucurat cu tine-n gând o vară m-am întristat cu tine-n gând un an ascunsă într-un…
Din presa românească m-am dus în cea elvețiană, de limba germană și franceză, și am aflat că Dana Claudia Grigorcea este proaspăt distinsă de statul elvețian prin Biroul Federal al Culturii pentru ultimul său roman Those who don’t die (Die Nicht Stirben), publicat în martie…
Academia de Științe a Moldovei îl omagiază pe marele poet Grigore Vieru, în cadrul unei manifestări care va avea loc la Chișinău, astăzi, 14 februarie, ziua de naștere a acestuia. În programul manifestării, un punct deosebit îl va constitui lansarea primului dintre cele șapte volume…
CLINICA DE GHEAȚĂ (7)- Roman foileton Pauza de cafea espresso de la „Galaxia” fu mai scurtă ca de obicei. Primul care se grăbi să-și ocupe locul în marea sală a Galaxiei era însuși savantul Aristide Pleuran, secondat de ispititoarea sa tovarășă de viață Adelaida. Unul…
Provocările culturale şi literare ale postmodernismului. Interviu cu poeta Silvana Andrada Tcacenco realizat de Tudor Petcu 1.) Condiția literară românească a reprezentat dintotdeauna, cel puțin din punctul meu de vedere, una din cele mai importante caracteristici ale fondului nostru literar. De fapt, aș spune una…
când voi muri va ninge cu petale de trandafiri peste iubirea mea şi va ploua cu lacrimile tale peste ţărâna umedă şi grea eu voi păşi pe un covor de stele tu vei rămâne-n urmă tot mai tristă şi mă voi pierde-n nopţile rebele cum…
13 februarie 2022 • Marcela Cotruța • Instituția Publică Liceul Teoretic Gaudeamus, Chișinău (Chişinău) • Republica Moldova O activitate de integrare este o „situație didactică în care elevul este solicitat să-și integreze cunoștințele, priceperile și achizițiile sale” (Roegiers, 1997). O situație de integrare începe cu…
Să te pot îmbrățişa, când în spinii de nesomn, Ard în timpuri de tăceri, taina vremilor apuse, Aş schimba în haine grele, o vecernie-n risipă, Vâlvătăi dintr-o magie într-o umbră de alun. De-aş putea să te cuprind, ca pe-o rază vinovată Ce-mi străpunge lutul greu…
Comunicatul Biroului de presă al Patriarhiei este despre ideologia materialistă, nu despre mântuirea prin Hristos! Mai zilele trecute, Biroul de presă al Patriarhiei române a emis un comunicat fără nicio legătură cu fundamentele credinței, care este mai mult o expresie a ideologiei decât o chemare…
Rusia imperialistă între adevăr și minciună O întrebare către Vladimir Putin Prin anii 1950-1960, pe când eram elev la liceu în orașul de sub Dealul Viilor, învățam la școală că America este imperialistă, iar URSS, adică Rusia este o țară democratică care eliberează popoarele. Pe…
să ştii iubita mea că te anunţ când voi intra în visul tău desculţ să ştii că-ntr-un poem o să te strig când de singurătate-mi este frig să ştii iubita mea că o să plâng într-un amurg sălbatic şi nătâng să ştii că-ntr-un târziu…
Profesor Daniela-Simona PVAELIUC Liceul Tehnologic Bucecea Studiu de specialitate Grigore Vieru - poetul care a avut un vis: să treacă Prutul Grigore Vieru, poetul ,,dorului național’’, a fost vocea spiritului românesc, mereu treaz, de dincolo de Prut, pentru care aspirația națională și apartenența la conștiința…
9 februarie 2022 • Adelina Lupu • Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8, Buzău (Buzău) • România Învățarea presupune o preocupare continuă în orice domeniu, fiind un fenomen important în tot ceea ce înseamnă dezvoltare umană, în toate formele educației. Majoritatea specialiștilor definesc învățarea ca…
Printre proiectele expoziționale recente, prezentate la Centrul de Interes din Cluj-Napoca la finalul anului trecut, se numără ”Monochrome Stories / Povești monocrome. Colecția Antal-Lusztig. Debrecen”, care a adus în atenția publicului o importantă selecție de lucrări din cea mai mare colecție privată de artă din…
Versul ”cobori în jos, luceafăr blând” de Mihai Eminescu nu este un pleonasm, ci o figură de stil ce transcende epoca! Poeții de geniu transced timpul și moda stilurilor sau genurilor literare. Un poet autentic inspirat de muze și care ”vorbește cu zeii” schimbă cu…
Intrată de curând pe ,,tărâmul literar’’ cu cele patru romane ale sale, scrise într-un timp foarte scurt, Dorina Catarig se apropie în anumite privinţe de proza lui Valeriu Varvari, acel etalon al culturii năsăudene, de sorginte rebrişorean, ca şi tânăra noastră scriitoare. Tema ei…
Se pare că tot ce ținea de organizare se încheiase. Doamna doctor Adelaida Pleuran se achitase excelent de misiunea de gazdă. Invitații se odihniră în liniște. După gustarea de dimineață, se pregăteau pentru prima reuniune de lucru de la ora 10, în care vor…
O amintire-mi cade Peste un vis deșert E lungă a sa cale Cu cine s-o împart? Din nou prin tinerețe În timpul fără hat Din viață așa binețe Când oare am gustat? O lume așa de mare Și noi atât de mici Ursiți de-a sa…
E o dimineaţă ca o gutuie galbenă, Vântul cu roua pe buze se clatină, Zilele trec,gândurile mă-nfioară Şi pătrund în inimă ca o povară. Cufundat uneori într-o linişte adâncă Îmi privesc chipul obosit în oglindă, Observ că din păr a început să ningă Iar anii…
Romanul “Oglinda de apă “de Al.Florin Țene, apărut la Editura Napoca Star, din Cluj-Napoca este o frescă a comunității orașului natal.Romanul este o adevărată sagă despre oameni, colegi de școală, evenimente petrecute în perioada de tristă amintire a anilor 1942-1960, când sub cisma rusă…
Educarea tineretului constituie una dintre preocupările de cea mai mare însemnătate ale întregii societăți umane, concentrând atenția tuturor factorilor de răspundere în pregătirea viitorului omenirii în toate domeniile de activitate. Pregătirea tineretului este un domeniu complex, deoarece vizează toate laturile și procesele educaționale, constituind baza…
8 februarie 2022 • Vitalina Toma • Liceul Teoretic cu Profil de Arte Elena Alistar, Chișinău (Chișinău) • Republica Moldova Dezvoltarea curriculumului la Informatică pentru învățământul gimnazial / liceal orientează proiectarea, organizarea și desfășurarea eficientă a procesului de învățământ în contextul unei pedagogii axate pe…
Lut galben la amurgul zeilor Dobândind dimensiuni impresionante, popoarele cu vocație expansionistă au clamat prin liderii lor – cu emfaza crescută din tăria oțelului – că sunt stăpânii Lumii. De fapt, în ciuda vastității atinse, dominația a înghițit doar un fragment din lumea cunoscută sau,…
Cucerit de ideea scrierii unor biografii romanţate, Al. Fl. Ţene este scriitorul care vine să îmbogăţească spectrul literaturii autohtone cu această specie literară, remarcându-se prin romanele sale despre Gib I.Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz şi Vasile Militaru, a căror viaţă este pusă…
4 februarie 2022 • Bianca-Adriana Lezeu • Grădinița cu Program Normal, Cristioru de Jos (Bihor) • România Responsabilitatea educaţiei şi dezvoltării copiilor trebuie asumată de către şcoală şi familie în echipă. Familiile în care există ambii părinţi, iar aceştia se implică în mod activ în…
4 februarie 2022 • Florentina Mirela Jantea • Colegiul Tehnic Iuliu Maniu (Bucureşti) • România Textul este o formă fundamentală a comunicării, fiind baza interacțiunii umane. Oamenii comunică prin intermediul textului, transmițând informație, gânduri, sentimente, experiențe de viață, opinii și judecăți de valoare. Totodată, textul…
Peste orașul știrb de-o vreme Cerne, așa-ntr-o doară, lin... Nici dor, nici lacrimi, nici vreun chin. Totu-i dalb, doar vântul... geme. Cu mersu-i hâd și ochi adânci Perdeaua dalbă el străpunge, Dor, lacrimi, nimic nu-l ajunge... Îi lipsește... verdele din lunci. Trosnindu-i de foame și…
Cât să fi trecut oare? Nu mai știu, e mult de-atunci... Era pe timpul celui pe care l-am pierdut... S-a stins repede, sărmanul. Nici cât să treacă-n gimnaziu n-a mai pășit. I-a venit așa-ntr-o doară Să facă din nimic o casă Și nu pe…
Între frumusețile și bogățiile spirituale existente în această lume, moștenirea tradițională este valoarea cea mai de preț a unei comunități și a unui popor. În ea se oglindește sufletul țăranului și nemurirea acestuia. Dacă ,,veșnicia s-a născut la sat ”, cum spune Lucian Blaga,…
eTwinning, în Botoșani. Centrul Istoric, gazdă ... Publicat: 29 Iun. 2013 Republicat: 4 Febr. 2022 ,,Centrul Istoric al Botoșanilor are nevoie de ceva franțuzesc, să iasă din zona unor lucruri hidoase!” Zilele trecute Botoșaniul a găzduit un eveniment european de importanță majoră pentru sistemul educațional.…
Bătrâna a tăcut o vreme, Nu mult, cât să mai poată duce A vremurilor povară-n voce. Greu a mai fost, maică, după război! Dar și eu nebună! Măritată, ajunsă la a mea casă, Am vrut să am de câte n-am avut parte. Nu mai…