Porțile deschise ale sufletului DRUMUL SPRE ACASĂ Dacă anul 2022 a fost un an extrem de bogat și prolific pentru îndrăgita scriitoare Aurelia Rînjea, publicând nu mai puțin de 7 cărți personale de autor, iată ca nici anul 2023 nu se lasă mai prejos și…
Cuvânt de incheiere ARMONIA CUVINTELOR SPUSE SI NESPUSE Motto: Oamenii ca tine și ca mine, cu toate că suntem bineînțeles muritori ca toți ceilalți, nu îmbătrânesc niciodată, oricât ar trăi. Vreau să spun că nu încetăm niciodată să ne zgâim, ca niște copii curioși, la…
Domnul Al. Florin Țene – Președinte L.R.S., prin muncă rodnică, a îmbogățit cu sporuri estetice noi, capacitatea expresivă a limbii noastre, exprimând în limba literară sentimente legate de modul de existență al omului. Acest scriitor prolific a dat veșmânt românesc operei literare, făcând simțită atmosfera…
Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, în parteneriat cu Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, organizează, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția intitulată „Marcel Guguianu. Poezia formelor curbe”, ce poate fi vizitată în perioada 4 aprilie – 2 mai 2023. Etalând…
Vorniceni-Botoșani locul de naștere a unui sfânt român de pe Muntele Athos – Cuviosul DIONISIE ATHONITUL la care s-a mărturisit prințul Charles, actualul rege al Marii Britanii Nu despre sfântul DIONISIE ATHONITUL, ctitorul Mânăstirii DIONISIANA, născut în 1316 în Korio din Kastorola, viețuitor în…
Ilie Tudor s-a născut la 3 martie 1923, în comuna Podari, județul Dolj și a murit la 22 martie 2015, în satul natal, unde a și fost înmormântat. A absolvit Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Grigorie Teologul din Craiova, după care a fost dascăl și cântăreț…
Semnalul de atenționare alungă somnul lui Antonică Trocea. O trezi și pe Sultana care doar ațipise. Alin era un băiat serios și nu putea face astfel de glume. Într-adevăr, bruiajul dispăru și fetele-păpușari începură să rememoreze felul în care s-au achitat de sarcinile primite de…
În praf de scoică argintie, Pe umbra valului nebun Stă cerul nopții sinelie Cu carul mic, prin zori de fum În scrisul fricilor de ceară Pe colțuri de un cer rigid, Se nasc în zona boreală Doar gânduri albe-n dor avid. Pe sub o haină…
Gabriela, Gabriela Adameșteanu, o Ea, care nu prea seamănă cu Dora din cartea lui Bogdan Crețu – Nichita. Poetul ca și soldatul Gabriela Adameșteanu, născută la 2 aprilie 1942 la Târgu Ocna - Bacău, căsătorită cu Gheorghe Mihail Ionescu, cu care are un fiu, Mircea…
mi-ai uitat sărutul într-o rece primăvară ca pe-o stricată floare mistuită de ger miez de noapte albă când amintirile-s răni în cruda iarăși primăvară, fiecare sub alt colț de cer... (1 aprilie 2023)
Al. Florin Tene este asemeni unui cal de cursă lungă, adică darul lui Dumnezeu dat poporului român, pe care nu-l folosești la lucruri cotidiene, casnice ci numai la lucruri mărețe, așa cum este poezia! Antologia 80 numită sugestiv ”Întoarcerea la metaforă”, Editura ”Globart Universum” Montreal,…
Clădirea cenușie și acum Tăcere drămuiește O viață transformată-n scrum Ce moartea o găsește Un dop de marmură, atât O viață pomenește A fost erou, a fost și sfânt Dar timpul înnegrește Curajul său, curaj nebun A fost uitat din lene Din lenea celor sus,…
O serie de jurnale vizuale, transformate în instalații de artă, vor putea fi văzute în această săptămână la Muzeul de Artă Brașov, care în colaborare cu Liceul Vocațional de Arte Plastice „Hans Mattis-Teutsch” Brașov, invită publicul joi, 6 aprilie 2023, de la ora 12.00, la…
Săruta-mă în neagra noapte, Când ard din nou migdali în floare Și mă înalț pe scara lumii, Fierbând otrăvuri în pocale... Sărută-mă-n deșertăciune, Căci, doar cuvântul mă îmbată, Când dor clepsidrele-n nisipuri Și-s otrăvite în altoiuri... Sărută-mă cu tot curajul, Ce-l are…
Un copil și-a scris durerea. Foaia a dăruit-o primului vânt. Nu și-a scris numele, locul nici gând. A scapa de povara nespusului cuvânt A vrut, atât. Certurile, bătăile, umilințele, teama... Nu știa dacă și-n alte case e la fel. Îl durea trupul de atâta…
A fost o iarnă si-un târziu Ca versul tău să îl mai știu Îl știu acum, l-am învățat Dar ce folos am înghețat În iarna lungă a neștirii Ucis de chipul nemuririi Adun în bruma mea citire Vers după vers ca amăgire Vreau să te…
În perioada 29-31 martie a.c., sub egida ,,UZPR IAȘI 2023”, eveniment care a reunit Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – președinte Sorin Stanciu, Televiziunea națională TeleMoldova Plus – director general Petru Frăsilă, Filiala Iași a Uniunii Scriitorilor din Romînia (USR) – președinte Spiridon Maria…
Despre Nichita și altă iubire a lui, cu o Ea, în cartea lui Bogdan Crețu, „Nichita. Poetul ca și soldatul”, Editura Polirom 2022, intervievat de Dan Burcea în Suplimentul de cultură de la Iași, 13-19 martie 2023: ...„Despre omul în carne și oase –Nichita, poetul…
Era spre primăvară ca la noi, acum două mii de ani, în ținuturile Iudeei. Curând aveau să se împlinească trei ani și jumătate de când Mântuitorul se arătase lumii, făcând lucruri nemaivăzute și nemaiauzite vreodată. Propovăduise zorii unui alt veac, al îndurării și al dreptății,…
În cadrul Programului Național ”ȘCOALA ALTFEL”, miercuri, 29 martie 2023, un număr de 66 de elevi de la Școala Gimnazială Chiuiești, județul Cluj, însoțiți de profesorii: Daniela Oltean, Radu-Florin Giurgiu, Ioan Georgiu, Marian Ovidiu Mihai, Alexandru Petruș, Marius Cristoreanu și Gheorghe Giurgiu, au participat la…
Marin Rotaru s-a născut la 13 noiembrie 1946, în satul Dumbrăveni, comuna Fundeni (astăzi, în comuna Dumbrăveni), plasa Negru Vodă, județul Constanța și a murit la 31 decembrie 2019, în satul Giurcani, comuna Găgești, județul Vaslui, unde a și fost înmormântat. A fost căsătorit și…
La marginea codrului cu frunzişul tremurând Mă înalţ pe vânt şi-s mai uşor decât un fulg, Caut imensa curgerii a timpului Ce urcă grăbit spre zările amurgului. Zilele trec fără să se lase înţelese, Nu am cum şi nici nu pot…
Pădurea amintirilor trecute Se-nalță, se întinde… șade Verdeața faptelor nevrute În roua lacrimilor… arde. O ce înaltă-i conștiința Și cât este de verde În realitate e sentința Și-n putregai se pierde Cărări prin codrul tinereții Se nasc și se-ncâlcesc aparte Întrepătrund atâtea vieți Și toate…
Să te cuprind cu inima-ntreagă n-aș reuși fără să fiu în tihna inimii tale toată și peste zi, și peste noapte, și peste împliniri, și printre visuri și eșuate, mereu, cu inima toată. (21 martie 2023)
Mi-e iarăși dor de tine, primăvară veche, Te-aștept în zori devreme, mereu mi-ai poposit Cu daruri pământene prin cuiburi amăgite, Ca o vestală-n templu ascuns și urgisit. Mereu mi-e dor de tine, primăvară albă, Cu pașii șovăielnici în iarnă mi-ai lipsit…
1 aprilie 2023 • Ștefania Dumitru • Școala Gimnazială Nr. 1, Limanu (Constanţa) • România În clasele I şi a II- a elevii învață să citească, iar în clasele a III-a și a IV-a citesc pentru a învăța, citirea devenind un instrument de învățare şi…
Critina Răduță, referitor la problemă, a publicat la 14 februarie 2915, despre ultima iubire a lui Nichita Stănescu - Dora, femeia care i-a răsucit un cuţit în inimă. „S-a oprit o secundă, era transfigurat. A spus atât: A mea“ iată-i ultima actualizare din 10 august…
Venit pe lume, la 31 martie 1933, Nichita Stănescu a fost hărăzit să vegheze aspura cuvintelor, să le îmblânzească şi să aducă înnoiri limbajului poetic în care îi va fi dat să scrie mai târziu. În călătoria lui prin universul poeziei şi-a luat merinde…
Ion Gheorghe Pricop s-a născut la 15 aprilie 1944, în satul Novaci, comuna Duda, plasa Mihail Kogălniceanu, județul Fălciu (astăzi, satul Duda, comuna Duda-Epureni, județul Vaslui) și a murit la 15 noiembrie 2018, în aceeași localitate, unde a și fost înmormântat. A fost căsătorit și…
După o zi de primăvară nehotărâtă, abia fuusese echinocțiul, noaptea coborî grăbită de pe cerul negru- cenușiu al Măgurii, învăluind Valea Zăbalei într-o pâclă ce anunța o noapte dușmănoasă. Îngrijorarea soțilpr Antonică și Sultana Trocea deveni repede o piatră de moară pentru mișcările căutătorilor de…
Florentina Toniţă este un umanist nativ, printre puţinii pe care îi mai are Botoşanii. Cu o activitate în forţă spre binele jurnalismului local, posesoarea unui metabolism echilibrat în relaţia cu semenii şi cu o abilă putere de sublimare a emoţiei în versuri, vine în faţa…
„Vali” s-a născut în anul 1971 și, atunci când am întâlnit-o, practica magia albă; altfel spus, era vrăjitoare. Despre „minunile” pe care le-a săvârșit și, implicit, despre credulitatea și naivitatea clienților care au frecventat-o, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 13 iunie 1998, la Iași.…
In memoriam Nicolae Dinescu ! Venirea primăverii aduce cu sine soare, păsări călătoare, un aport de energie pozitivă și renașterea naturii. Este momentul să ne dezmorțim și să pornim la drum.'' Primăvara este timpul pentru planuri și proiecte.'' - Lev Tolstoy. Pentru al cincilea an…
Cu o operă poetică extrem de vastă cuprinzând 24 de volume, scriitorul Al. Florin Țene, a luat decizia de a selecta câteva din creațiile sale poetice definitorii și le-a așezat într-o antologie lirică de excepție care include poeme de o mare performanță creatoare apărute într-o…
În biblioteca sufletului meu E bine Luni, dar Marți e rău Așa cum dă și Dumnezeu Din podul său pe drumul meu La bine mult, la mult și greu ... Sunt multe rafturi goale… Cândva doar gânduri cu tupeu Azi rătăcite-n poale Ca zborul de…
30 martie 2023, 170 de ani de la naștere Vincent Willem van Gogh, pictor olandez post-impresionist, a exercitat o influență covârșitoare asupra artei secolului al XIX-lea, dar și celei ulterioare acestei perioade, până în zilele noastre, prin culorile vii și încărcătura emoțională pe care operele…
Binecunoscuta scriitoare d-na Liliana Moldovan redactor șef, al revistei Așii Români, este unul dintre scriitorii jurnaliști și cronicari căruia îi pasă cu adevărat de soarta marilor opere literare românești și nu-i scapă din vedere evenimentele literare importante, noile apariții literare precum și publicarea unor recenzii,…
Adam Grecu s-a născut în anul 1959 și, atunci când l-am cunoscut, era pasionat de radioamatorism de aproape patru decenii. Despre acest domeniu, mai puțin cunoscut, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 27 august 2009, la Iași. – Vă rog să vă prezentați. – Mă…
Mihai MAXIM Pentru seniori fiecare aniversare a anului de naştere este un jubileu. Schimbarea ultimei cifre a vârstei este la fel de importantă ca şi schimbarea prefixului. Cu atât mai mult, atunci când aniversatul este SENIORUL muzicii româneşti, cel mai mare muzician…
Publicația ,,Luceafărul”, în formatele online (www.luceafarul.net) și tipărit, se îndreaptă spre o nouă apariție – Luceafărul. Serie nouă - 2024. Scopul nostru este de a-i da o nouă dimensiune sub toate aspectele ce privesc organizarea tehnică, responsabilitățile colectivului de redacție, conținutul, colaborările și cititorii. Acest…
Alexandru Vizitiu s-a născut la 22 februarie 1955, comuna Codăești, raionul Vaslui, regiunea Bârlad (astăzi, în județul Vaslui) și a murit la 13 aprilie 2018, în satul Dumasca, comuna Tăcuta, județul Vaslui, unde a și fost înmormântat. A fost căsătorit și a avut un…
(Pădure dimineața) Eram elev în clasele gimnaziale și, de câteva ori am fost întrebați care este cel mai frumos anotimp. ,,Vara! Vara!” am sărit noi, însă dumnealor ne-au replicat că „totuși, cel mai frumos anotimp e primăvara”. Pentru ce? Nu întuiam ce motivații ar putea…
Ionel NOVAC Cu ceva timp în urmă, răsfoind câteva cărți din bibliotecă, atenția mi-a fost atrasă de autograful lui Mircea Eliade aflat pe volumul „De Zalmoxis à Gengis-Khan”: „Dnei Rica Botez, impresionantă capacitate germinativă, cu nebănuite energii, posibilități și elanuri reținute, omagiul lui…
Foarte interesante şi întortochiate sunt căile istoriei. În manualele şcolare şi cărţile de istorie generală se prezintă debutul revoluţiei române de la 1848, odată cu mitingul protestatarilor moldoveni de la hotelul „Petesburg” din seara zilei de 28 martie 1848. Petiția-proclamațiune cuprindea 35 de…
Costică Blănaru s-a născut la 12 octombrie 1955, în comuna Murgeni, județul Vaslui și a murit, în urma unui accident stupid, la 22 august 2001, la Iași, unde a și fost înmormântat. A absolvit Facultatea de Mecanică (secția subingineri) a Universității Dunărea de Jos din…
O întrebare retorică pe când “arbitrariul zâmbește satisfăcut” în poezia Danielei Vasiloschi Placheta de versuri a Danielei Vasiloschi intitulată “Unde sunt literele de-altădată “, apărută la Editura Revers din Craiova, cuprizând 34 de poeme, ne duce în eroare, încă din titlu, fiindcă la întrebarea retorică,…
Dan Ursuleanu s-a născut la 6 noiembrie 1942, la Cernăuți (U.R.S.S.) (astăzi, în Ucraina) și a murit la 2 martie 2013, la București, fiind înmormântat în Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un apreciat prozator, poet, publicist, jurnalist și epigramist. A absolvit Facultatea de Filologie…
(Pădure dimineața) Eram elev în clasele gimnaziale și, de câteva ori am fost întrebați care este cel mai frumos anotimp. ,,Vara! Vara!” am sărit noi, însă dumnealor ne-au replicat că „totuși, cel mai frumos anotimp e primăvara”. Pentru ce? Nu întuiam ce motivații ar putea…
„Dacă nu vrei să fii dat uitării după ce ai murit, sau scrie lucruri care merită să fie citite, sau fă lucruri care merită să fie scrise.” (Benjamin Franklin) Distinsa scriitoare prof. Aurelia Rînjea este poet, artist plastic, fizician, dar și un cronicar desăvârșit.…
Dezlegați de civilizație (secvență dintr-un roman nenăscut) Când sună telefonul, Tiberiu era la vreo zece kilometri de Timișoara, în comuna Remetea Mare. Tocmai fumase niște iarbă cu vreo trei, patru duzini de ortaci, care-și dăduseră întâlnire pe net. Făceau parte dintr-un grup de trăsniți,…