Astăzi, prin piața mare, forfota s-ascute, Tarabele-n belșug își îmbracă straie noi, La mijloc, comoară, din rodirile trecute, Struguri aurii ce-aduc poftele-napoi. Galbenii și roșii struguri, scântei rafinate, Stacojii ce-n lumină dansează freamăt blând, Boabe vii ce-amețesc privirile fascinate, Un roz ce-nvăluie, precum un tandru…
La mijlocul lunii martie, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca a avut loc un atelier de fotografie coordonat de Tobias Kruse, care și-a propus să ofere participanților o platformă de învățare și dezvoltare în domeniul fotografiei documentare și conceptuale. Au fost discutate în detaliu proiectele și…
Recent apărutul roman, „Gânditorul”, semnat de Alexandru-Florin Țene, Editura „Cervantes”, București, 2025, este o inspirată modalitate de a ne prezenta pe „doctorul, scriitorul, jurnalistul și filosoful Augustin Ostace” (p. 207), a cărui devenire are la bază o mare taină: „Acesta este secretul lui Ostace, cunoașterea”…
Aniversarea unui secol și jumătate de la nașterea lui Nicolae Iorga, la 18 iunie 2021, în plină pandemie de Covid 19, a prilejuit apariția, cum era și firesc, unor contribuții istoriografice specifice. Dintre acestea, amintesc albumul festiv expozițional realizat și editat de Muzeul Național de…
31 martie 2025 • Georgiana Ungureanu • Colegiul Național Iulia Hașdeu (Bucureşti) • România A l’heure où le marché regorge de livres et de séminaires de développement personnel, il faudrait, peut- être, miser exactement sur la force que la littérature, quand elle est bonne, peut…
31 martie 2025 • Amelia Iulia Șerb • Școala Gimnazială Nr. 1, Uileacu de Beiuș (Bihor) • România În opinia lui Cicero cultura ar reprezenta ansamblul tuturor cunoştinţelor dobândite de un individ, acel „savoir”, ansamblul structurilor religi oase, comportamentale care caracterizează o societate, o atitudine…
Întunecă-se vântul pe cuvântul a avea Împușcă-se gândul ce va trândăvea Furați-le harta din cotețul lor Și va fi ceartă în a minciunii dor Jurăminte de credință-n onoare tămâiate Smulg din suferința capetelor plecate Amorțeală, egalitatea-i fursec de plumb Cuvinte goale se rotesc și te…
„Epistolă către copilul nemărturisit” – versuri de Sara Pleșa-Popescu Tu, cea născută dintr-o liniște prea surdă, care ai deschis ochii către lume crezând că este pură, că frumusețea atrage grijă, că adevărul este auzit, că cei care nu mint vor fi și cei primiți. Tu,…
Am primit de pe meleagurile Olteniei, dragă mie, cartea ” Nicolae Dragoș-Poetul jurnalist-jurnalistul-poet”, semnată de doi ziariști și scriitori cunoscuți: Rodica Pospai Păvălan și Mircea Pospai, care îmi scrie dedicația:”Distinsului poet, om de cultură și...drăgășenean de frunte-Al.Florin Țene, această carte despre un confrate oltean, cu…
Data de 29 martie 2025 va rămâne pentru mult timp în amintirea botoșănenilor, întrucât cea de-a VI-a ediție a Festivalului-Concurs de Muzică Sacră a fost un succes. Organizat de Consiliul Județean Botoșani, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, o instituție publică…
Poveștile se repetă chiar în decursul unei singure existențe. Nu e nevoie să vorbim acum despre câte s-au întâmplat de la începuturile omenirii. Istoria e bogată în tot ce-ți poți imagina. Ideile, gândurile, trăirile – la fel, se tot repetă. Nu există idee sau gând…
Scriitoarea polivalentă Mihaela CD în prezenta carte metamorfozează multiplele înțelesuri ale cuvântului printr-un transfer, făcându-ne să pricepem polivalența evantaiului de culori prin simțuri olfactive. Buchetul de eseuri din această carte, cuprinse în ”Capitolul I” abordează diferite teme, fiindcă eul scriitoarei vibrează și simte profunzimea întâmplărilor…
O adevărată lecție de istorie literară Al. Florin Țene, o viață în slujba culturii- Liliana Moldovan După succesul de răsunet pe care l-au avut cele trei cărți ale talentatei scriitoare Lilianei Moldovan reprezentând ‘’Opera și personalitatea scriitorului AL FLORIN ŢENE în opiniile scriitorilor contemporani ‘’…
IOAN VASIU: - Câți ani ați colaborat la TVR Cultural ? TUDOR CĂLIN ZAROJANU: - Am lucrat în TVR vreme de 7 ani, 2005-2012, apoi, în 2014, am devenit colaborator. „De ce-aș citi?” (inițial o rubrică, ulterior emisiune de sine stătătoare) a debutat în 2011,…
Poetul și omul de cultură Ionuț Țene aduce la lumină, în această primăvară, o nouă carte apărută la Editura Ecou Transilvan, cu un titlu deosebit de potrivit momentului – Muguri transilvani. Surprinzător, avem în față o mică culegere de haiku-uri, un gen liric mai puțin…
A crezut că-i va fi mai bine, dar viața e un paing din dor, Un fir ce tremură-n vântul nestatornic al sorții-n zbor. O casă bântuită i-a fost trupul pe care-l viețuiește, În fiecare zori, sperând că peretele nu se prăbușește. Analizele îi sunt hărți…
Arhitectura unui trup în ruină – versuri de Sara Pleșa-Popescu *** Am crezut că sunt mai bine. Dar ce este binele dacă nu o clipire scurtă între două prăbușiri? O iluzie tremurândă, ca un păianjen care își reface plasa înainte ca vântul să o destrame…
Licențiat în Drept și Psihologie-Sociologie, Corneliu-Victor Drăghici face, prin romanul „Iacov”, apărut în 2024 la Editura „Tracus Arte” din București, o pertinentă radiografie a trecerii istorice de la o orânduială la alta, de la o dictatură apăsătoare, la o libertate neînțeleasă pentru mulți dintre beneficiarii…
O, fereastră albastră, oglindă cerească, De ce-mi tresari privirea cu umbre de dor? De Sfântu Gheorghe, tu, poartă domnească, Ai prins în ramuri suspinul din zbor. Răchită pletoasă, o, vis neîmplinit, De ce-ți plângi crengile-n lacrimi amare? Sub tine, copilăria mi s-a oprit, Ca un…
Prin anii '60, din secolul trecut, în presa occidentală se vehicula ideacă literatura, şi arta în general, va muri. Atâta timp cât există omul, sufletul lui are nevoie de literatură. Literatura nu va muri pentru că nu mai există, ci pentru că e prea multă…
Muzeul de Artă Brașov prezintă, în perioada 20 martie – 20 aprilie, expoziția „Lectura în artă: între realitate și simbol”, deschisă la sediul instituției din Bulevardul Eroilor nr. 21 și curatoriată de Alexandra Ilnițchi-Ardelean. Expoziția explorează modul în care lectura este reprezentată în artă, de…
Miercuri, 26 martie, a.c, ora 17, a avut loc la Cercul Militar din Cluj-Napoca ședința lunară a cenaclului ”Artur Silvestri ”, condusă de scriitorul Gavril Moisa. După ce a prezentat programul ședinței, într-un cadrul festiv și solemn a fost intonat Imnul Ligii Scriitorilor. În continuare…
În acest an, Teatrul Bulandra celebrează data de 27 martie, Ziua Mondială a Teatrului*, printr-o expoziție-eveniment, cu fotografii de arhivă, expoziție dedicată spectacolelor și artiștilor (regizori, actori, scenografi etc), care au marcat istoria Bulandra, în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Expoziția „Amintiri... amintiri...”,…
20 martie 2025 • Tudor Daniel Pavelea • Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională, Bistrița-Năsăud (Bistriţa-Năsăud) • România Orientarea școlară și profesională (OȘP) reprezintă un pilon esențial în formarea elevilor, oferindu-le sprijin pentru luarea unor decizii informate cu privire la viitorul academic și profesional.…
TATUAJ CODAT ÎN ADN versuri de Sara Pleșa-Popescu Cândva, nopțile nedormite îmi erau alegeri proprii, purtându-le ca pe un pact tăcut cu timpul. Priveam răsăritul printre ani, ca pe-un trofeu al insomniei, în care orele albe ale dimineții nu-mi sfâșiau trupul, ci doar mă…
La geamul albastru, pe-a timpului cale, De Sfântu Gheorghe, răsuna-va chemarea, Gingașului frate de sub zările boreale, Îi plânge des răchita-n tăceri, plecarea. * Un dor se prelinge, din salcia vie, În lacrimi de aur pe-chipuri străine, Cunună de vise plutește-n magie, În vuietul vremii…
Comunicat de presă În perioada 23-25 aprilie 2025, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură, aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, cu sprijinul Primăriei Municipiului Botoșani, organizează cea de-a XVIII-a ediție a activității Târgul Meșterilor Populari. Manifestarea are ca…
Mamă, tu n-ai şapte vieţi, Să ne mângâi, să ne ierţi, Nici în piept n-ai inimi două, Să ni le oferi tot nouă. . Mamă, tu n-apuci odihna, Grijile îţi strică tihna, Tot cu gândul la copii, Că te stingi nu simţi, nu ştii. .…
19 martie 2025 • Cristina Stan • Școala Gimnazială Grigore Moisil, Ploiești (Prahova) • România La littératie numérique, définie comme la capacité à trouver, évaluer et utiliser efficacement l’information numérique, est devenue une compétence essentielle au XXIe siècle. Elle englobe non seulement la compréhension des…
În labirintul vieții, un creator veghează, Țesând umbrele-n timp cu fire de veșmânt, Sub lacrimi de lumină, destinul modelează, Purtând durerea-n șoapte de legământ. În lacul albastru, cu nuferi de speranță, Se ascunde trecutul în recile abisuri, Sub apa misterioasă reveria dansează, Pe cântec de…
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în parteneriat cu Parohia ,,Nașterii Maicii Domnului" din Rogojești, Botoșani, a organizat Festivalul-Concurs de Ouă Încondeiate, desfășurat în Casa Praznicală a Parohiei de la Rogojești. Sâmbătă,…
Să-mi dați un răsărit Pe un petic de hârtie Creion negru ascuțit Și restul o să-mi vie . Vie din adierea mea C-am hoinărit valoare Lumea asta, blândă stea Mereu tânjind un soare . O lacrimă pică stingher Îmi udă partea aia vie Nebunii toți…
LUCEAFĂR trist și ne-nțeles în doruri veșnicite, Hoinar pribeag și tălmăcit în slove și sentințe, Te pierzi tăcut printre pitici proscriși în neputințe Și te cununi cu mari iubiri în ceruri oropsite. Stingher străin printre ai tăi în vremuri argăsite, Cu mult amar și ironii…
Pentru a ne face să înţelegem această determinare Al.Rosetti scria ”Cuvântul, nu există decât prin context şi nu e nimic prin el însuşi. Contextul determină sensul cuvântului există “.( Filosofia cuvântului, Editura Fundaţiilor, 1946, p.70). Noţiunea de context a fost abordată atât de Ch.Bally în…
In memoriam, Mitică Istrate! (11 Februarie 2017) În vis de-argint, viața ne cheamă, C-o șoaptă scurtă-n zborul ei albastru, Prin umbre lungi, un cântec ne-ndeamnă, E ger în floarea veșnicului sihastru. Copilul mic cu palmele-n făină, Pe ușă semne-și lasă-a sa poveste, În verde-aprinsă, crește…
Iată-ne în fața unui nou „produs” istoriografic al lui Petre Din, un autor care ne-a obișnuit cu realizări cadrabile unor sensibilități aparte. El însuși este un om sensibil aplecat spre istorie și chiar filosofia istoriei. Volumul Primul Război Mondial. Viață cotidiană și mentalități colective este…
IOAN VASIU: - Când ați pășit prima dată, ca angajată, în Televiziunea Română ? ELENA DINU: - Era vara anului 1995,eu înca studenta. Am citit un anunț. Se căutau reporteri pentru TVR. „Poate că e momentul să încerc și eu”, mi-am spus. Mai degrabă…
Orașule, vechi loc al Poetului, pentru a se naște, Memorie ți-e-ntinată, puritatea ți-e strivită de puroi, Martor tăcut al vremii ce trece, cinstire nu cunoaște, Gol în suflet, doar umbre îți văd în pavajul cu gunoi. Pietrele-ți plâng, o taină murmurând, O, gospodarule somnoros, ridică-ți…
Poemul ,,Lacrima Devenirii” semnat de Jan tristea, publicat recent în această revistă (https://luceafarul.net/lacrima-devenirii), este o superbă taină! Este o analiză pentru a se descoperi pe sine, unde imaginile cu reflexii, oglinzi și "scap în mine" invită la un sentiment profund de căutare în sine –…
. Toate-n lumea asta mare Sunt uşor de-nlocuit, Numai mama seamăn n-are, Fiind veşnic infinit... . Ea, ce poate să dea viaţă, Ne e reazem şi senin, E o dulce dimineaţă Ce ne apără deplin. . Ea, ce ştie să ne-ndrume, Ne e dor şi…
De din margine de codru Stând în noapte lângă lac Lângă tine nu e modru Să nu-ți pot face pe plac. . Precum ești te faci mai dulce Să te strâng la pieptu-mi vrând Și când brațele-mi te-apuce Vrei iubire-ți confesând. . Iară capul…
O, Timp, oglindă-n miezul Infinit, De ce te-ascunzi în umbrele străine? Lacrimi îmi curg din sensul tău ursit, Când trec prin Porți de foc spre cele Divine. Tu, Puritate-n Haos, veșnic decăzut, De ce te pierzi sub valuri de chemare? Și-nvăț a cuprinde-n ochiul tău…
Ștergem eternitatea Din clipa lumii ruptă, Radiind umanitatea Pentru o lume mai scurtă, Pătând frumosul, Roșindu-l spre gri. Rupem tot coșul Cu oamenii-câini, pedigri, Spânzurăm așteptarea De anii târzii. Amuțită-i chemarea Clipelor hazlii, Viitorul a trecut Printr-o singură rasă, Istoria e un nud, Singură…
În curând în librării puteți procura cartea ”Pe urmele valahilor uitați. Despre etnogeneza românilor” de Ionuț Țene, carte ce a văzut lumina tiparului la prestigioasa editură clujeană Casa Cărții de Știință. Cartea se bucură de o prefață scrisă de medievistul Prof. Dr. Ioan Drăgan și…
Așa cum ne-a obișnuit prolificul scriitor, poet și jurnalist, Al. Florin Țene, începutul primăverii aduce o nouă apariție editorială, volumul Povestea romanului care nu s-a scris niciodată. Cu modestia caracteristică marilor caractere și a marilor creatori, autorul mi-a precizat că a publicat volumul cu numărul…
Comunicat de presă Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, în colaborare cu Parohia „Nașterii Maicii Domnului” Rogojești, se bucură și în acest an de numărul mare de participanți înscriși în cadrul concursului,…
COMUNICAT DE PRESĂ Festivalul Concurs de Muzică Sacră, ediția a VI-a, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Botoșani, care se va desfășura în data de 29 martie 2025 la Casa Tineretului Botoșani, începând cu ora 15:00, va reuni anul acesta 14…
Inclusă în același orizont istoriografic Iorga după Iorga, recenta carte a tânărului și promițătorului istoric George Arhip, Din colecțiile Casei Memoriale „Nicolae Iorga” Botoșani. Catalogul operelor istoricului (1892 - 1940), Editura PIM, Iași, 2020, 142 p., este un alt instru-ment de lucru util iorgologilor, investigatori…
8 martie 2025 • Ioana Bîtu-Țup • Liceul Tehnologic, Nucet (Dâmboviţa) • România Receptarea poeziei în rândul elevilor din clasele V-VIII reprezintă o adevărată provocare pedagogică, din cauza specificului limbajului liric și a nivelului de abstractizare pe care acesta îl presupune. De-a lungul anilor, am…