Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

Fără ziduri în Patria Limbii Române

Autor:

Fără ziduri în Patria Limbii Române Gruia Cojocaru Ştiind că, în Ţară, omagierea Limbii Române este o realitate pe care o consumăm, cu sau fără sos picant, în fiece zi, am găsit potrivit să poposesc, împreună cu jurnalistul Gabriel Balaşa, la sfârşit de august, în…

Citește mai departe →

Scriitori botoșăneni. Silvia OBREJA CERNICHEVICI

Autor:

Foto și text preluate integral din volumul ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia Lazarovici, Editura Agata, Botoșani, 2013 (www.agata.ro) OBREJA CERNICHEVICI, SILVIA n. 3 sept. 1928, com. Todireni, jud. Botoşani Prozatoare. A absolvit Liceul „Elena Doamna” din Iaşi şi Facultatea de Psihologie-Pedagogie a…

Citește mai departe →

Mercantilizare

Autor:

Mercantilizare Ne vindem roua, bruma şi izvorulşi sufletul la dracu’ iar ni-l vindem,cu servitutea, frate ne cuprindem,prin noi nu se mai scurge seva, dorul. Ne vindem sentimente prin bordelurişi tot ce-am mai avut înstrăinat-am,statutul de român iar preschimbat-amşi ne-arătăm la faţă-n multe feluri. Ne scoatem…

Citește mai departe →

CATREN UMORISTIC: PAUL-MIRCEA IORDACHE

Autor:

Uniunea Vatra Românească Filiala Botoșani organizează în ziua de 30 august 2013, orele 11.00, lansare de carte la Biblioteca Județeană ,,Mihai Eminescu”, în Sala de expoziții numismatice. În acest cadru vor fi prezentate volumele: ,,Jocul umbrelor” și ,,Ochiul bufniței”- poeme și micropoeme- autor Paul-Mircea Iordache,…

Citește mai departe →

BASARABIA. Interogatoriu în fața istoriei…

Autor:

Basarabia Interogatoriu în faţa Istoriei Numele: Basarabia! Părinţi: Sunt fiică a României! Bunici: Dacia Felix! Rude: Surori gemene, Moldova şi Bucovina şi alte surori, Muntenia şi Transilvania; Naşi: Basarab I, întemeitorul Ţării Româneşti şi Ştefan cel Mare şi Sfânt, stăpânitorul cetăţilor de la Nistru; Locul…

Citește mai departe →

LIMBA ROMÂNĂ, poem de Lia RUSE

Autor:

LIMBA ROMÂNĂ Prindeam din zbor vorbe-mbăiate în spuma firii! Cu visuri curgea timpul în copilărie, Tot ce-ntrupa o limbă-nflorea clipa iubirii Şi inima cuminte clipea bucurie… ………………………………………… Eternizată-n sânge e dulce limba noastră, Ne-a apărat întruna asemeni unui scut. Ea ne-a ţinut aproape. Şi-atunci în…

Citește mai departe →

LIMBA ROMÂNĂ …

Autor:

LIMBA ROMÂNĂ … „Ȋn aceeaşi limbã toatã lumea plânge Ȋn aceeaşi limbã râde un pãmânt Ci doar în limba ta durerea poţi s-o mângâi Iar bucuria s-o preschimbi in cânt” “Vorbe-aş scrie peste o mie” şi tot nu aş putea cuprinde tot ce trebuie spus…

Citește mai departe →

Scriitori botoșăneni. PAUL-MIRCEA IORDACHE

Autor:

Text preluat integral din cartea ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor Silvia Lazarovici, Ed. Agata, 2013     IORDACHE, PAUL-MIRCEA n. 17 iun. 1945, com. Băluşeni, jud. Botoşani A absolvit Şcoala Generală Băluşeni cu cl. I-VII (1952-1959), Liceul „A.T. Laurian” din Botoşani (1959-1963), Institutul…

Citește mai departe →

Scriitori botoșăneni. Vasile AMARGHIOALEI

Autor:

Text si foto preluate integral din vol. ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia LAZAROVICI, Ed. Agata, 2013 AMARGHIOALEI, VASILE n. 30 aug. 1935, sat Mândreşti, com. Ungureni, jud. Botoşani Poet, prozator, publicist. A absolvit şcoala primară în satul natal (1941-1945), Liceul „A.T. Laurian”…

Citește mai departe →

La Dor Mărunt e poezie sub salcâmi

Autor:

La Dor Mărunt e poezie sub salcâmi Pe 16 august, la un han turistic aflat la granița cu localitatea Lehliu-Gară, într-o pădure de salcâmi uriași, într-o atmosferă de calm, unde doar adierile vântului poposeau din când în când din drumul lor, dinspre Câmpia Bărăganului îmbrățișând…

Citește mai departe →

OMAGIU LIMBII ROMÂNE

Autor: admin

O dulce grai ce-nconjoară Carpații, troienele vremurilor greu străbătând, românii de-oriunde să fie ca frații, așa vor trăi ne-nvinși pe pământ.Ne-au scris cronicarii prin tine, despre acest pământ cu sânge stropit, o, nu-ți pleca fruntea copile, citește-i pe cei ce-au pierit.Ne-au dat-o cărturarii moștenire, cu…

Citește mai departe →

Vegheat de luceferi

Autor:

Vegheat de luceferi L-am recitit pe Eminescu, candid ca roua dimineţilor, sublim ca o rază de...luceafăr, şoptind sau strigându-şi iubirea, de viaţă, de neam, de cuvânt, de tot ce-are omul, mai sfânt pe pământ. Un clocot de viaţă, căzut în mormânt, sub ploaia de floare…

Citește mai departe →

Poeme, de Vasile Fetescu

Autor:

Eşti eşti vis de vis din floarede neant,eşti ideal purtat pe valuride înalt,eşti gând luminat de întunericnud,eşti germen miraculos de bobfecund,eşti răsărit virgin cu purpurde pojar,eşti suflet de astru în apusincendiar,eşti...  Dorinţă Cuvântu-i torţă de lumină,Tăcerea – râuri de ideiÎn ramurile minţii se îmbinăFilosofia anilor…

Citește mai departe →

Mulțumesc de întrebare

Autor:

În sfârşit, mi-au dat drumul din spital. A trebuit să locuiesc la cineva în chirie căci casa mea, după tragicul incendiu, nu mai era decât o ruină. Am greutăţi cu deplasarea; pentru nimic în lume nu mă pot obişnui cu cârjele. Important e că nu…

Citește mai departe →

Scriitori botoșăneni. Zigu ORNEA

Autor:

Text si foto preluate integral din vol. ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia LAZAROVICI, Ed. Agata, 2013 ORNEA, ZIGU n. 27 aug. 1930, com. Frumuşica, jud. Botoşani – m. 15 nov. 2001, Bucureşti Critic şi istoric literar. A absolvit şcoala primară în comuna…

Citește mai departe →

Reportaj din „Lumea Nouă”.Bărăganul. Marin Toma. „Dor de dor” din Dor Mărunt.(file de jurnal de călătorie)

Autor:

Reportaj din „Lumea Nouă”. Bărăganul. Marin Toma. „Dor de dor” din Dor Mărunt. (file de jurnal de călătorie) ...Invitat de către entuziastul editor Marin Toma pentru Marele Premiu de Poezie la festivitatea publică de decernare a distincţiilor Concursului Naţional patronat de Revista literară ,,Dor de…

Citește mai departe →

Ce faci astăzi?

Autor:

Ce faci astăzi? Mă uit pe geam şi nu te văd, îmi beau cafeaua ... nu eşti în zare, pendula ticăie a sfârşit de an viaţa are o formă de sferă gotică. Ce face Irina? E fericită?  Ce fac astăzi - mă întrebi, strivind forma…

Citește mai departe →

Scriitori botoșăneni. Ioan BULIGA

Autor:

Text si foto preluate integral din vol. ,,Scriitori și publiciști botoșăneni. Dicționar biobibliografic”, autor: Silvia LAZAROVICI, Ed. Agata, 2013 BULIGA, IOAN n. 26 aug. 1944, com. Hăneşti, jud. Botoşani Poet. A absolvit şcoala elementară în comuna natală (prom. 1958), Şcoala Profesională cu profil forestier din…

Citește mai departe →

CATREN UMORISTIC PETRUŢ PÂRVESCU

Autor:

CATREN UMORISTIC PETRUŢ PÂRVESCU ...Crochiu de portret dedicat profesorului Petruţ Pârvescu, scriitor diplomat dar şi diplomat ca scriitor, apreciat la unison cu summa cum laude de întreg spectrul mişcării culturale botoşănene pentru că, în calitatea sa de mare susţinător al artelor frumoase si-a asumat rolul…

Citește mai departe →

CATREN UMORISTIC MARIN TOMA

Autor:

Catren umoristic MARIN TOMA Crochiu cu accente de umor dedicat scriitorului MARIN TOMA din Dor Mărunt, Călăraşi, fondatorul revistei Dor de dor, publicist cu un dor nestins pentru aflarea adevărului universal, anticul Logos, un om devotat răspândirii literaturii sănătoase şi culturii autentice... Scurt portret de…

Citește mai departe →

CATREN UMORISTIC CLAUDIU-NICOLAE ŞIMONAŢI

Autor:

CATREN UMORISTIC CLAUDIU-NICOLAE ŞIMONAŢI …Dedicat poetului şi epigramistului hunedorean, fondator al revistei Germisara culturală şi al Cenaclului literar ce poartă numele lui Ioan Budai Deleanu. După modelul întrecerilor socialiste de odinioară, d-l Şimonaţi, literat plecat ca din puşcă din generaţia de aur a Şoimilor Patriei…

Citește mai departe →

ZIUA COMUNEI VLĂSINEŞTI, ediția a IX-a

Autor:

ZIUA COMUNEI VLĂSINEŞTI - ediţia a IX-a - JOI, 15 AUGUST 2013 Pentru a IX-a oară, în ziua de 15 august, odată cu hramul bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului”, la Vlăsinești se sărbătorește și ZIUA COMUNEI. Manifestările ediției din acest an au debutat cu inaugurarea proiectelor:…

Citește mai departe →

Unde ne duce caravana?

Autor:

Unde ne duce caravana? Autor, Irina Lucia MIHALCA Aşa încep poveştile, unii le spun drumuri, alţii le spun râuri, toate curg, toate-s vii şi focul arde. O flacără vie! Cu ochii tăi de primăvară răsfoieşti pădurea decupând verdele din verde! Dincolo de câmp curge un…

Citește mai departe →

TABLETA ( de…AUGUST)

Autor:

TABLETA ( de…AUGUST) BUBULINA – GOSPODINA, PREŞEDINTELE ŞI SISIF Autor, Vasile LEFTER Plăcerea românului de a-şi adula conducătorii este deja o marcă naţională care nu mai are nevoie de nicio recunoaştere europeană. Vechea deviză a capului plecat pe care sabia nu-l taie funcţionează. Se pierde…

Citește mai departe →

Luciri de reverie

Autor:

Luciri de reverie Ascult în vremea asta doar tăcereaRespiră înserarea prea liniştit, egalSe-aude ora curgând în adiereaAerului ce se-mbracă-ntr-un albastru pal.Viclean măreşte visul distanţa şi-o reduce,Apar frânturi de viaţă şi iarăşi se ascundE moale seara! Şi... nostalgia dulceSe luminează în vârtejul în care mă afund.Dezvelind…

Citește mai departe →

PORUNCA LUI NEPTUN

Autor:

PORUNCA LUI NEPTUN Noua carte a profesorului şi editorului Dumitru Ivan scoate din „depozitul imaginilor pe care privirile noastre le-au cules în clipe intens trăite în faţa unor opere de artă, în locuri marcate de istorie sau în momente la care am fost martori ai…

Citește mai departe →

George Enescu –răspunsuri la un chestionar

Autor:

George Enescu –răspunsuri la un chestionar Autor, prof. Gheorghe Median În vara anului 1914, după întoarcerea de la Vălenii de Munte, unde participase la cursurile Universităţii Populare „Nicolae Iorga”, profesorul Tiberiu Crudu îl vizitează pe compozitorul George Enescu, aflat la Cracalia, ocazie cu care îi…

Citește mai departe →

SCRISOARE

Autor:

SCRISOARE Dragă mamă, mamă... şi iar mamă, Că ce-am păţit eu, să nu păţească nici duşmanii mei! Îţi scrie fiul tău iubit, ce-a plecat de-acasă şi n-a mai venit. Doresc ca micile mele rânduleţe să te găsească foarte sănătoasă, că pe mine m-au găsit colegii…

Citește mai departe →

poem de august

Autor:

poem de august august peste Voroneț ca pleoapele peste ochi ca bărbatul peste femeie în delirul dragostei azi dimineață mi-am revăzut chipul în oglindă încep să încărunțesc prin zona sprâncenelor și-n barba nerasă de trei zile se regăsesc câteva fire dintre acelea ce mă anunță…

Citește mai departe →

Viața greu, lumea hoț

Autor:

De dimineață, până a doua zi, mass media ne livrează, cu dexterități de cioclu și de hingher, pe canalele sale de scurgere a dejecțiilor parvenite din surse, vești despre cadavre complet și proaspăt decedate, despre amantlâcurile domnilor politici cu doamnele politice, despre arestări de curve…

Citește mai departe →

Balada securistului oltean

Autor:

Balada securistului oltean Securiştilor Sprâncenatu, Lungu şi Dinu Securist de la Craiova Pentru ce m-ai prigonit? Greu te-ai descurcat cu slova, Securist nenorocit!Securist, şef în Bănie, M-ai bătut ca pe-un bandit, Colonele scârnăvie, Când loveai m-ai îndârjit. Generale din Bănie Pe mine m-aţi hăituit Aţi…

Citește mai departe →