Sari la conținut
Luceafărul

Fondat 2009 · ISSN 2065 – 4200Anul 18 → 2026

Femeia cu tei şi plopi

Autor:

  Femeia cu tei şi plopi Între noi sunt teii şi plopii lui Eminescu, împreună-s cu soţ, separat fără. Prima dată m-am crezut îndrăgostit apoi m-am trezit melancolic şi singur, n-am putut să mă obişnuiesc. Nu-mi deplâng zilele, te-am intâlnit pe tine femeia necunoscută. O…

Citește mai departe →

Cireșelul

Autor:

Din Nord-EST pentru Rest Cireșelul A trecut furtuna și pe la mine. Un cireșel nu i-a rezistat. Alți doi de lângă el, de aceeași tinerețe, da. Vara trecută făcuseră toți trei cireșe, nu multe, dar mari, roșii, parfumate, bune de tot. Cum îmi plac mie…

Citește mai departe →

ERA ATÂTA SOARE

Autor:

ERA ATÂTA SOARE Îmi îndrept iarăşi gândul meu de nedescris Spre anii mei de joacă şi de vis Şi-un sentiment ca o perlă de foc, A pornit spre tine plin de noroc. Erai toată-nveşmântată în odoare Din creştet până la picioarele goale, Pe chipul tău,…

Citește mai departe →

Drum ascendant: în cercetarea eminesciană, Ion N. Oprea se dovedeşte un neobosit şi generos colecţionar de informaţii

Autor:

Drum ascendant: în cercetarea eminesciană, Ion N. Oprea se dovedeşte un neobosit şi generos colecţionar de informaţii Şi ciclul „Istorii, comentarii, miscelanea” – autori Ion N. Oprea şi Cenaclul de la distanţă – se dovedeşte viguros/neobosit, continuându-şi drumul ascendent precum un alpinist veritabil. Au mai…

Citește mai departe →

Destin ingrat

Autor:

Destin ingrat Trec stele prin pălăria destinului nişte gloanţe oarbe, frânturi de poezie, plopi în inima unei femei; fac insuportabil freamătul şi se sinucide. Cine să-i plângă frumuseţea când luceafărul s-a stins pentru totdeauna, iar pământul a consimţit despărţirea ? Nici păsări cu aripi de…

Citește mai departe →

ZEII SUNT NEMURITORI

Autor:

ZEII SUNT NEMURITORI Nu mi-am propus să dau lecții nimănui și nici să judec pe cineva, ci doar să îmi expun punctul de vedere, și asta pentru că mi se spune tot mai des că trebuie s-o fac… Să începem! Am fost martoră la o…

Citește mai departe →

Virgil Ene, nonagenar, cu titlul de sub tipar”Eminescu+Luceafărul+Hyperion(o triplă întrupare) geniu poetic+geniu ştiinţific”

Autor:

  Virgil Ene, nonagenar, cu titlul de sub tipar”Eminescu+Luceafărul+Hyperion(o triplă întrupare) geniu poetic+geniu ştiinţific” – a şasea carte despre român – descoperă repetat şi pledează calitatea de geniu poetic şi ştiinţific a lui Mihai Eminescu, Ion N. Oprea foloseşte nu doar ca principal referent –…

Citește mai departe →

Cercetări în arhive – rezumat

Autor:

Cercetări în arhive - rezumat ...Voi prezenta câteva detalii cu valoare de condiment din cei doi ani de cercetare aproape „în orb” a cca. 20.000 de documente (investigația mea nu a avut vreun precedent ca temă, deci, am pornit practic de la zero) în arhivele…

Citește mai departe →

Al.Florin Țene:Între extazul minciunii și agonia adevărului -Reflecții în timpul epidemiei-

Autor:

Al.Florin Țene:Între extazul minciunii și agonia adevărului -Reflecții în timpul epidemiei- Ne aflăm într-o perioadă când s-au inversat valorile în societatea noastră, în perioada când extazul este o stare psihică de mare intensitate, caracterizată prin concentrare extremă asupra unui obiect și al contemplației, fiind o…

Citește mai departe →

CĂLĂTORIA LUI EMINESCU DE LA CERNĂUŢI LA BLAJ

Autor:

  CĂLĂTORIA LUI EMINESCU DE LA CERNĂUŢI LA BLAJ În anul 1866, după moartea profesorului său preferat, Aron Pumnul, Mihai Eminescu întrerupe definitiv şcoala şi porneşte de la Cernăuţi pe Drumul cel mare împărătesc spre ,,capitala românismului”- Blajul, cu gândul de a susţine examenele restante,…

Citește mai departe →

Ioan VASIU: un grupaj de poezii

Autor:

Să ştii... să ştii iubita mea că te anunţ când voi intra în visul tău desculţ să ştii că-ntr-un poem o să te strig când de singurătate-mi este frig să ştii iubita mea că o să plâng într-un amurg sălbatic şi nătâng să ştii că-ntr-un…

Citește mai departe →

Într-o noapte străină

Autor:

  Într-o noapte străină Mă părăsește trist câte o noapte străină și rămân tot mai sărac în dragoste înfocată, aici în dorul atingerii zac printre obiecte ca într-un câmp desțelenit de cuvinte în care semințele așteaptă să iasă la lumină și strălucesc pe malurile verzi…

Citește mai departe →

Bătrânul cerşetor- către 100 de ani

Autor:

  Bătrânul cerşetor- către 100 de ani O vorbă veche, înţeleaptă, spune că, cine nu are bătrâni să-şi cumpere. O alta apune că „pe bătrâni ca pe nişte părinţi să-i cinsteşti”. Fac parte dintre norocoşii care au avut bunici. Ei m-au crescut în cea mai…

Citește mai departe →

cu izoleta

Autor:

  cu izoleta cu izoleta m-am plimbat de cînd mă știu. oare brancardierul era viu? oare „afară” îmi părea străin doar fiindcă seara mă-mbăiam în vin?! chiar dacă abur dens e-n mintea mea, tot simt: decorul e din mucava! cu riscul de a vă părea…

Citește mai departe →

CITESC ÎN MINE

Autor:

SONETOTERAPIE 87 - text și interpretarea autorului CITESC ÎN MINE Citesc în mine cum citesc o carte.Aprind lămpaşe-n bolgii-adânci de lene,Simt patima ce mi-a pătruns în vene,Săpând poteci de-mpotriviri deşarte.Cu râvnă smulg orgolii de sub geneŞi-ntrezăresc printre poieni, departe, Ostrov ferind pârâul ce împarteTăceri târzii,…

Citește mai departe →

„Copilul care nu s-a născut niciodată”, lucrare a unui slovac, la întrebarea unui participant la lansare nu s-a răspuns încă, ştiţi care e aceea?

Autor:

„Copilul care nu s-a născut niciodată”, lucrare a unui slovac, la întrebarea unui participant la lansare nu s-a răspuns încă, ştiţi care e aceea? În oraşul slovac, Bordejovdka Nova Vas, există o statuie, este intitulată „Memorialul copilului care nu s-a născut niciodată”, autor este Martin…

Citește mai departe →

Cartea lui Raymond jean, CiTITOAREA, cu-n personaj Constance care citeşte deplasându-se la ascultător acasă…

Autor:

Cartea lui Raymond jean, CiTITOAREA, cu-n personaj Constance care citeşte deplasându-se la ascultător acasă... Nici discuţíe, francezul, 1925-2020, are scrise cărţi, o bibliotecă, dar acesta, Căsătoria, colecţia XX, 170 de pagini, este cel mai frumos act de dragoste adresat vreodată lecturii şi cărţilor, scriitorilor chiar,…

Citește mai departe →

GÂNDESC LA TINE CA LA O FÂNTÂNĂ

Autor:

SONETOTERAPIE 86 -text și interpretarea autorului - GÂNDESC LA TINE CA LA O FÂNTÂNĂ Gândesc la tine ca la o fântână, Sfinţind lumina ce ţi-a fost sortită, Ispititoare ciutură peţită De apa vie scursă prin ţărână. Coapsa ascunde pasărea rănită De glonţul poftei ce m-a…

Citește mai departe →

DOINAR

Autor:

DOINAR Motto: „Foaie verde de albastru” (Nichita Stănescu) Foaie verde de verde foaie Inima mi se desfoaie Margaretă or trifoi gras Mai la vale, în pripas Dragostea-i un bun rămas... Dorule pribeag Ce mai faci să tac? Dorule nătâng Ce mă faci să plâng? Bate…

Citește mai departe →

Întotdeauna iubirea

Autor:

Întotdeauna iubirea Mereu lași lucrurile să se scuture, pui în ele porțile deschise ale înțelegerii și drumurile trec odată cu veșnicia sub lumina ca o săgeată în tolba săracului ce așteaptă vindecarea de inimă când inima își cere dreptul puterii. Întotdeauna iubirea mai înaltă decât…

Citește mai departe →

O gură de aer sub cupola Istoriei

Autor:

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 6 (138), Iunie 2020 Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25 ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online) ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit) Director: Ion ISTRATE O gură de aer sub cupola Istoriei Primit pentru publicare: 08 Iun. 2020…

Citește mai departe →

ÎNVĂŢĂTORUL NOSTRU DE ALTĂDATĂ

Autor:

ÎNVĂŢĂTORUL NOSTRU DE ALTĂDATĂ Învăţătorul nostru de altădată cu faţa luminată, cu trupul frumos, cu chipul luminos, privire blajină şi pură, prin vremuri grele ale vieţii a trecut în plasa de lumină a soarelui s-a pierdut., Din ochi ne dirija, niciodată nu obosea şi de…

Citește mai departe →

Întotdeauna iubirea

Autor:

Întotdeauna iubirea Mereu lași lucrurile să se scuture, pui în ele porțile deschise ale înțelegerii și drumurile trec odată cu veșnicia sub lumina ca o săgeată în tolba săracului ce așteaptă vindecarea de inimă când inima își cere dreptul puterii. Întotdeauna iubirea mai înaltă decât…

Citește mai departe →

Speranța neagră

Autor:

  Speranța neagră Cineva și-a uitat visele acasă și plânge, gândurile golite de conținut așteaptă, când pleci prea departe nimic nu te mai apropie stai închis în tine și scoți aburi pe gură numai bucurie nu scoți, doar un amar care face din iubire un…

Citește mai departe →

Charlie Ottley, producătorul britanic care a realizat documentarul „Wild Carpathia”, despre şansa României de a fi cunoscută mai bine în lume

Autor:

Charlie Ottley, producătorul britanic care a realizat documentarul „Wild Carpathia”, despre şansa României de a fi cunoscută mai bine în lume Producătorul britanic de televiziune Charley Ottley, autorul mai multor documentare care promovează frumusețea turistică a României spune într-un articol pe care l-a publicat: „Oamenii…

Citește mai departe →

UNGHER DE BINE

Autor:

SONETOTERAPIE 85 - text și interpretarea autorului - UNGHER DE BINE Ungher de bine în odăi de miere, Despicături de rău urlând că doare,Frământul palmei atingând o floareŞi chinul ierbii jinduind plăcere,Blândeţea tainei prevestind că moare,Asprimea cărnii provocând durere,Lumina clipei ce-nlăuntru piere Şi bezna spaimei…

Citește mai departe →

TE-AUD VORBIND

Autor:

SONETOTERAPIE 84 - text și interpretarea autorului - TE-AUD VORBIND Te-aud vorbind. Cuvintele cad mute. De pe rotundul buzei prind să zboare, Dar zvonul lor până la mine moare, Cărări se pierd prin văi mereu abrupte. Rosteşti un gând. Privirea-mi trecătoare Descrie-n jur haotice volute.…

Citește mai departe →

Mă caut

Autor:

Mă caut Ochii privesc undeva în gol, un fel de punct fix între axele închipuirii care nu-mi dau niciun fel de satisfacție, ba mai mult sunt rupt de realitatea prezentă. Îmi revin și gândesc clipa cum se pierde, cum rămân închistat în obișnuințe și nu…

Citește mai departe →