Mircea Baniciu s-a născut la 31 iulie 1949, la Timișoara. A absolvit Facultatea de Construcții (secția Arhitectură) a Institutului Politehnic din același oraș. A fost căsătorit de două ori și are o fiică și un fiu. De-a lungul carierei sale muzicale de 54 de ani,…
Există o istorie mai puțin cunoscută privind ”invazia” vlahilor pe Muntele Athos în secolul XI. Călugării greci se plângeau de venirea masivă a păstorilor vlahi pe Sfântul Munte, care deja din secolul X, era o patrie a mănăstirilor creștine. Revolta grecilor o pun mai…
Doru Stănculescu s-a născut la 25 iunie 1950, la București și a murit la 23 august 2021, în același oraș, fiind înmormântat la Cimitirul „Teiul Doamnei Ghika” din Capitală. A absolvit Facultatea de Arhitectură a Universității de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. A…
Apropiindu-se aniversarea unui deceniu de la înființarea Filialei năsăudene a Ligii Scriitorilor Români, Ioan Mititean, președintele acestei asociații a scos de sub tipar volumul intitulat metaforic ,,Cu cartea pe roți ”, apărut la Editura ,,Ecou Transilvan ” din Cluj-Napoca, 2023, având ca generic pulsul cărții…
Ilie Stepan s-a născut la 24 noiembrie 1953, în orașul Caransebeș, raionul cu același nume, regiunea Timișoara (astăzi, în județul Caraș-Severin). Este un cunoscut și apreciat compozitor, instrumentist, orchestrator, inginer de sunet, autor și producător de proiecte muzicale. Este căsătorit și nu are copii. A…
Chipul mamei oglindit în cântecele populare Urmărind cu drag emisiunile de folclor prezentate pe canalele noastre de televiziune, dar și la radio, am putut constata că aproape fiecare interpret are în repertoriul său, cel puțin un cântec pe care îl dedică mamei. De aici…
Alexei Mateevici s-a născut la 16 martie 1888, în satul Căinari, ținutul Bender (Tighina), gubernia Basarabia, Imperiul Rus (astăzi, oraș în raionul Căușeni, Republica Moldova) și a murit la 13 august 1917, la Chișinău, Republica Rusă (în prezent, capitala Republicii Moldova), fiind înmormântat la Cimitirul…
Lumea trăiește prin femei-Icoana acesteia în literatură Femeia, este jumătatea mitologică a bărbatului. cuvânt auzit atât des în societate și atât de des întâlnit în literatură. Femeia face lumea, „…nimic nu se face decât prin ea și pentru ea”, scria A. France, „lumea trăiește prin…
Prof. Dr. Dorin Macovei Noi, creştinii ortodocşi prăznuim Buna Vestire pe data de 25 martie şi o considerăm ca fiind una din marile sărbători ale Bisericii.Taina aceste sărbători ascunde o adevărată cotitură în istoria omenirii. Cum spune şi troparul praznicului, acest moment este ,,începutul mântuirii…
Rolul culturii în ciocnirea civilizațiilor și a războaielor din prezent (Tradiții, obiceiuri, cultură, literatură) ”Înlăuntrul nostru suntem la fel, cultura e singura care face diferență” spunea Confucius. Însă Kofi Annan pune puctul pe i: “. Oamenii de diferite religii şi culturi trăiesc unul lângă celălalt…
Galina MARTEA De-a lungul timpului literatura română mereu a fost recunoscută în spațiul universal, la începuturi în cel european (Franța, Germania, Italia, Marea Britanie), ulterior fiind identificată și în alte țări de pe mapamond precum SUA, India, Iugoslavia, Bulgaria, Spania, Grecia, Israel, Cehia,…
Este o plăcere să vizitezi frumoasa Cetate a Făgărașului, cetate care nu a fost cucerită, prin luptă, niciodată! În schimb, prin vicleșug, dușmanul a putut pătrunde în ea. În interiorul său se află Muzeul „Valer Literat”, iar de la ghid ai ocazia să afli multe…
Evandro Rossetti s-a născut la 19 septembrie 1949, la Roma. Este căsătorit și are un fiu. A absolvit Facultatea de Stomatologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. A fost membru de bază al Cenaclului „Flacăra” (1975-1979), cu care a susținut sute…
Biserica de lemn din Albac, Țara Moților, unde venea să se roage Horea, are o istorie aparte, ea fiind salvată de la distrugere printr-o minune! Dar acum, ca să-o găsești, trebuie să te deplasezi undeva în nordul Olteniei, la Băile Olănești! Pare paradoxal, dar acesta-i…
Dionisie Dubinciuc s-a născut la 29 ianuarie 1948, în satul Goicea, comuna cu același nume, plasa Șegarcea, județul Dolj. Este căsătorit și are un fiu. A absolvit Facultatea de Medicină Generală a Institutului (astăzi, Universitatea) de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași. A…
Studiind și scriind despre ”pâlcurile” de vlahi și despre ”romaniile populare” din jurul granițelor actuale sau interbelice ale României realizez tot mai mult că ar trebui schimbată percepția istoriografică privind formarea poporului român și a limbii române. Etnogeneza românilor se exprimă în…
Restituire… Un mesaj botoșănean la moartea lui Aron Densușianu La 2 septembrie 1900, la Iași, după o viață pusă în slujba luptei pentru drepturile românilor transilvăneni și cu sănătatea zdruncinată, trecea la cele veșnice profesorul, avocatul și omul politic care a fost ardeleanul Aron Densușianu.…
Sergiu Mihail Cioiu s-a născut la 7 octombrie 1940, la București. Este un remarcabil actor de teatru, artist scenic, interpret, compozitor, textier, scenarist și profesor. A fost căsătorit de două ori și are un fiu. A absolvit Facultatea de Teatru și Film din cadrul Institutului…
Daniel Avram s-a născut la 12 septembrie 1966, în orașul Aiud, raionul cu același nume, regiunea Alba. Este căsătorit și are un fiu. A absolvit Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic din Cluj-Napoca și Facultatea de Muzică a Universității „Spiru Haret” din București. A fost…
După un debut de succes cu romanul ,,O mie și una de dimineți. Nora ”, Macedon Tofeni intră în peisajul literar cu o plachetă de versuri intitulată ,,Rătăcind printre gânduri ”, o bijuterie lirică acompaniată de mai multe tablouri peisagistice, rod al aceleiași stări de…
În istoriografia românească s-a creat mitul ”bunului păstor” român, crescător de vaci și oi refugiat din istorie direct în ”spațiul mioritic” ca să-l parafrazăm pe Lucian Blaga. O altă greșeală peremptorie a istoriografiei noastre este faptul că românii încep să apară în evul mediu…
Cu prilejul Zilei Naționale Brâncuși și împlinirea a 148 de ani de la nașterea marelui sculptor, la Muzeul de Artă din Târgu Jiu, a avut loc vernisajul unei expoziții inedite în cadrul căreia a fost anunțată și personalitatea căreia i-a fost decernat Premiul Național ”Restituțio.…
Satul Cârja, aparținând orașului Murgeni din județul Vaslui, este situat la 1 km vest de malul Prutului, la granița cu județul Galați, fiind alcătuit din Cârja de Sus (partea de nord) și Cârja de Jos (cea de sud). Este cunoscut pentru fermele sale piscicole cu…
De-alungul existenței poporului nostru în spațiu Carpato-Danubiano-Pontic, acesta a avut ca mijloc de inspirație propia-i existență care și-a exprimat-o în cântece și versuri populare.Datorită condițiilor de trai, a mijloacelor de producție primitive și a fenomenelor naturale pe care nu știau să le explice, omul, datorită…
Dor – acest cuvânt care nu se întâlnește la nici un popor, spune multe despre sensibilitatea sufletului românului, care nu îşi schimbă ţara fără să sufere, chiar dacă acolo unde merge îi e mai bine din punct de vedere financiar, el tânjește după locul în…
Avem o țară minunată cu personalități care au scris istorie în cultura poporului român! De această dată „pașii” mă poartă de la Râmnicu Vâlcea la cochetul municipiu și reședință de județ, Târgu Jiu. Traversezi zona Subcarpaților din nordul Olteniei, zonă în care întâlnești nenumărate monumente…
Dan PRODAN Orașul-cetate - capitală a Imperiului Roman de Răsărit, ulterior a Imperiului Bizantin, a fost un important centru urban antic și medieval dorit, râvnit de contracandidații interni la tronul imperial, de grupurile / facțiunile lor sprijinitoare / partizane și de armatele acestora. Pe…
Românii vlahi din Cehia au o istorie milenară. Aceștia poartă denumirea de vlahi moravi. Ei trăiesc în zona Carpaților Păduroși. Există două curente istoriografice privind originea lor: curentul protocronist, care consideră că vlahii din arealul Munților Tatra sunt urmașii daco-geților și romanilor,…
Ziua Națională Brâncuși e marcată în ultimii 4 ani la Iași prin Luna Sculptorilor Români, cel mai important eveniment dedicat sculpturii moderne și contemporane. Invitatul special al ediției este artistul contemporan Mircea Cantor. Din 19 februarie până pe 19 martie sunt expuse peste 350 de…
Anul 1790 este anul victoriilor armatei ruse împotriva otomanilor în cadrul războiului ruso-turc dintre anii 1787-1792. După victoriile din 1789 de la Focșani și Râmnic ale generalului Suvorov, în decembrie 1790 a fost cucerită cetatea Ismail de pe brațul Chilia al Dunării – principalul obstacol…
Primăvara, anotimpul renașterii, al iubirii, al bucuriei, este perioada în care natura începe să se transforme, să capete o altă culoare. Timid, cu capul plecat, de sub stratul de frunze moarte se ivește un ghiocel, vestind o primăvară frumoasă împodobită cu o mantie verde, cu…
FRUMUȘICA IN MEMORIAM: Mihai Palaghia El. (Spiridon) Ionițescu Dragă Mihai, sau… Dragă Domnule Director Eram din același sat, chiar de pe aceeași uliță până la un punct... Ne întâlneam rar... Mai des se întâlneau părinții noștri care se înrudiseră - după obiceiul creștinesc al…
Este aproape necunoscută situația românilor din nordul Transcarpatiei, regiune din vestul Ucrainei. La granița dintre Ucraina, Polonia și Slovacia se află o populație românească numită de ucraineni și unguri: volohi. Dar această populație își spune simplu, că sunt rumâni și vorbesc…
Este o mare bucurie pentru mine, ca fiu al comunei Frumușica dar și ca bun prieten și fin de botez al profesorului Mihai Palaghia, autor al acestei lucrări monumentale, să văd răsplătită munca de o viață a marelui dispărut. Deși ne-am cunoscut odată cu venire…
Poezia ca „un vis pictat în cuvinte”... MARIA CERNĂTESCU: „CORIDOARE DE LUMINĂ - Pictură și Poezie” (Editura „Salonul Literar” – Vrancea, 2024, 174 p.) Perseverând într-un anume sens programatic ce amintește de binecunoscutul dicton horațian „Pictura ut poesis”, dna Maria Cernătescu revine, după „Tânguiri flamande”…
Costache Negri s-a născut la 14 mai 1812, la Iași, Principatul Moldovei și a murit la 28 septembrie 1876, în comuna urbană (astăzi, orașul) Târgu Ocna, plasa Trotuș, județul Bacău, Principatele Unite Române, fiind înmormântat la fosta Mănăstire „Răducanu” (în prezent, Biserica „Buna Vestire”) din…
Oamenii primitivi nu l-au cunoscut pe Dumnezeu. Însă se temeau de vicistitudinile naturii, pe care nu le puteau explica şi înţelege.Mult mai târziu au apărut religiile, diferite ca percepere a dumnezeirii, în funcţie de geografie, teritorii, climă, limbă şi dezvoltare socială Ca sursă de informaţii…
Dorando Pietri s-a născut la 16 octombrie 1885, în cătunul Mandrio, comuna Correggio, provincia Reggio Emilia, regiunea Emilia-Romagna, Italia și a murit la 7 februarie 1942, în orașul San Remo, provincia Imperia, regiunea Liguria, Italia, fiind înmormântat la Cimitirul „Valle Armea” din localitate. A fost…
În ultima vreme, ca urmare a discuțiilor cu profesorul clujean Avram Fițiu, mă pasionează istoria goralilor din sudul montan al Poloniei. Aceștia sunt un grup etnic de munteni valahi, pe care polonezii îi numesc gorali. Ei sunt țărani sau păstori, iar originea…
Mihai Eminescu (numele real, Mihail Eminovici) s-a născut la 20 decembrie 1849, la Botoșani, plasa Târgului, județul Botoșani, Principatul Moldovei și a murit la 15 iunie 1889, la București, Regatul României, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un celebru poet, prozator, jurnalist…
Mihai Eminescu (numele real, Mihail Eminovici) s-a născut la 20 decembrie 1849, la Botoșani, plasa Târgului, județul Botoșani, Principatul Moldovei și a murit la 15 iunie 1889, la București, Regatul României, fiind înmormântat la Cimitirul „Bellu” din Capitală. A fost un celebru poet, prozator, jurnalist…
Satul românesc a fost și este un fascinant univers care ne caracterizează pe noi ca popor milenar. Viața satului cu lumea lui în toate ipostazele sale, de la evenimente cu semnificaţie istorică , la aspecte şi trăiri de fiecare zi, boteze, nunți, ȋnmormântări, viaţa câmpenească…
În pelerinajul pe care l-am efectuat în județul Neamț am ajuns și la Humulești unde am vizitat, cum am denumit metaforic, „Complexul Muzeal Ion Creangă”, fiindcă voi vorbi despre cele două muzee aflate unul lângă altul: „Casa Memorială Ion Creangă” și „Parcul tematic Ion Creangă”.…
Martha Bibescu (născută Martha Lucia Lahovary, alias Marthe Bibesco) a venit pe lume la 28 ianuarie 1886, la București, Regatul României și a murit la 28 noiembrie 1973, la Paris, fiind înmormântată la castelul din comuna Ménars, departamentul Loir-et-Cher, Franța. A fost o remarcabilă poetă,…
Trădarea și oportunismul la români de-a lungul istoriei s-a strecurat ca o viperă și în Academia Republicii Populare Române De-a lungul istoriei noastre au existat în cadrul elitelor oportuniști și trădători care au contribuit la schimbarea cursului normal al evenimentelor, influențând în rău viața…
Gabriel Vasiliu (Bacovia) s-a născut la 8 noiembrie 1931, la Bacău, plasa Bistrița, județul Bacău, Regatul României și a murit la 24 ianuarie 1999, în același oraș, fiind înmormântat la Cimitirul Central din municipiu. A fost unicul fiu al poetului George Bacovia (născut George Andone…
Cu 88 pe pieptul onorabil, LA MULȚI ANI cu sănătate și-n frumusețe, Domnule profesor GHEORGHE BURAC, alături de devotata și venerabila Doamnă, VALENTINA ! Astăzi, 10 februarie, ziua Sf. mc. Valentina, sunt alături de iluștrii pedagogi români, Valentina și Gheorghe Burac ! Născut la 10…
Interviu cu Ion Istrate - editor, jurnalist cultural - realizat de profesorii Elizia și Vasile Lefter, Focșani. 24 ian. 2024 1.Domnule Director, interviul nostru s-ar putea să pară unul prea apropiat de cel din „La Ac” al Dorinei Rodu. Am pornit de la un…
Sursa: https://www.facebook.com/ ___ COMEMORARE ! Motto: „Minunată femeie, o sfântă cu adevărat! Asemenea ființe n-ar trebui să moară niciodată!” (Scriitorul Scarlat Callimachi despre mătușa sa, Ralu Callimachi.) Pe 9 februarie a.c. se împlinesc 80 de ani de la încetarea din viață a unei mari personalități…
Dimitrie Anghel s-a născut la 16 iulie 1872, în satul Cornești, comuna Miroslava, plasa Stavnicul, județul Iași, Principatele Unite și a murit la 13 noiembrie 1914, la Iași, Regatul României, fiind înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din același oraș. A fost un important poet, prozator, folclorist,…